Turnu Severin: Doi kilometri de om, norma de muncă pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nemulţumite de stadiul lucrărilor finanţate cu fonduri nerambursabile pe DJ 670, autorităţile din Mehedinţi reclamă că patru oameni au muncit la opt kilometric de şosea. Preşedintele Consiliului Judeţean anunţă controale drastic la firmele care execută asfaltarea trnsonului Marga-Baia de Aramă.

Lucrări executate în ritm de melc şi cu forţă de muncă insuficientă. Este concluzia la care a ajuns preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Marius Bălu, în ceea ce priveşte executarea lucrărilor pe un tronson al Drumului Judeţean (DJ) 670, respectiv Marga- Baia de Aramă.

Investiţia presupune covor asfaltic şi sistem pluvial, cu podeţe şi canale de scurgere a apei de ploaie, pe o porţiune de 35 de kilometri. Lucrările sunt efectuate de un consorţiu format din trei firme. Din păcate, potrivit preşedintelui Marius Bălu, resursele materiale şi cele umane nu sunt alocate în mod corespunzător.

“Gradul de implicare şi nivelul de seriozitate cu care tratează lucrarea diferă de la o firmă la alta. Vă asigur că am luat deja toate măsurile pentru a remedia defiecienţele cât mai repede. Mi se pare inadmisibil să tratezi 8 kilometri de drum judeţean cu patru oameni.

Vă asigur că voi sta pe capul lor, săptămână de săptămână, până când ne asigurăm că vor fi respectate prevederile contractual, fără să se facă rabat de la calitate sau de la termenul de execuţie”, a precizat Marius Bălu.

Finanţarea investiţiei, care se ridică la circa 30 milioane lei (fără TVA), se efectuează prin Programul Operaţional Regional, datorită unui contract încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, prin Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi Consiliul Judeţean Mehedinţi.

Termenul de execuţie al lucrării este 1 august 2010, însă cel mai probabil acest termen va fi decalat, din motive obiective şi anume consolidarea podului natural de la Ponoarele.

Alte 30 milioane lei pentru tronsonul Negoieşti- Floreşti
Nu aceeaşi situaţie s-a înregistrat însă pe tronsonul Floreşti- Negoieşti- Baia de Aramă al aceluiaşi DJ 670, unde lucrările la reabilitarea asfaltului avansează foarte rapid. Pe acest sector, de 25 kilometri, se fac lucrări de modernizare care constă în consolidarea structurii rutiere, în asfaltarea acesteia şi în construcţia mai multor podeţe, ce vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an. Drumul a intrat în reabilitare prin Programul Operaţional Regional, suma alocată fiind de circa 30 milioane lei (fără TVA), fonduri nerambursabile.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie