Turnu Severin: Bala este plină de pacienţi şi în sezonul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recunoscută pentru izvoarele sale termale, baza de tratament este ocupată aproape tot timpul anului

Cei care vor să mai prindă un loc în complexul balneo-climateric Bala, situat la o distanţã de circa 70 km de Severin, trebuie să se grăbească, întrucât locurile s-au cam ocupat. Aerul, tratamentul, nămolul, mâncarea, dar şi cazarea oferită aici îi face pe români să se îngrămădească pentru un loc în staţiunea din nordul Mehedinţiului. Din cele 208 locuri disponibile, mai sunt libere doar 8. Adică vreo două, trei camere. “Până anul trecut, veneau la noi pacienţi numai din Mehedinţi şi din judeţele limitrofe. Acum, avem din toată ţara. Avem grupuri din Botoşani, Suceava sau din Constanţa”, ne spune directorul complexului, Constantin Cîtu. Cei care vin în staţiune se simt aproape ca acasă, căci în marea lor majoritate sunt pensionari sau persoane care se apropie de pensie. „Sunt pentru prima dată aici. E mai greu cu transportul, mai ales în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru că ajungi cu greu, dar tratamentul este foarte bun, iar oamenii foarte amabili”, ne-a spus o pacientă venită din Tg. Mureş, Veronica Suciu.  

De astăzi, apare noua serie 
Pentru luna noiembrie, pensionarii din Mehedinţi au la dispoziție circa 200 de locuri pentru tratament, în diferite stațiuni din țară. De astăzi, vârstnicii pot beneficia efectiv de bilete și se pot caza în stațiunea preferată. Cei mai mulți au ales deja Băile Herculane sau Bala, pentru prețurile scăzute de aici. Zilele trecute, oamenii şi-au ri¬¬di¬cat biletele de tratament de la Casa Judeţeană de Pensii, iar începând de astăzi, trebuie să se prezinte în staţiune. „Am preferat să vin la Bala, pentru că este mai aproa¬pe, iar calitatea serviciilor e re¬cunoscută în toată România. Vin aici aproape în fiacre an. Fac împachetări cu parafină şi alte tratamente de care am nevoie. Mă simt foarte bine când plec de aici”, ne-a spus Maria Popescu.   
Staţiunea oferă alinare pentru pacienţi cu afecţiuni ale aparatului locomotor, reumatismale, inflamatorii, ginecologice, hepato-biliare, digestive, de nutriţie, endocrine şi ale căilor urinare.

Pe lângă pensionari, se pot caza şi turiştii
Biletul unui tratament de 18 zile este, pentru pensionari, jumătate din valoarea cuponului de pensie. Dar, nu numai pensionarii pot veni aici. „În hotel, avem locuri şi pentru flotanţi. De exemplu, dacă un turist vrea să înopteze la noi şi să stea pe cont propriu, îl costă 105 lei pe zi, preţ care include cazare, trei mese pe zi şi proceduri”, ne spune directorul Cîtu.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată