Turiştii au ales să-şi petreacă minivacanţa de Rusalii în Clisura Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chipul lui Decebal atrage ca un magnet turiştii FOTO Alexandra Georgescu

A început sezonul turistic în Clisura Dunării. Foarte mulţi români au ales să-şi petreacă minivacanţa de Rusalii aici. Plimbări cu barca în Cazanele Dunării, şalău la disc, drumeţii pe munte sunt doar câteva din atracţiile zonei pentru turiştii care ajung aici.

La acest sfârşit de săptămână, traficul între municipiul Drobeta Turnu Severin şi Orşova  este foarte aglomerat din cauza numărului mare de turişti care se îndreaptă spre Clisura Dunării ori staţiunea Băile Herculane.

Şoferii trebuie să se înarmeze cu răbdare mai ales că pe traseu există şi un semafor din cauza lucrărilor pe care drumarii le fac la rosturile de dilataţie de pe un viaduct.

Patronii pensiunilor spun că majoritatea celor care şi-au făcut rezervări sunt clienţi vechi care obişnuiesc să-şi petreacă vara câteva zile din concediu aici. Cei mai mulţi sunt din Bucureşti sau Timişoara, dar şi din alte oraşe cum ar fi Cluj Napoca, Iaşi, Arad, Târgu Mureş. Pentru o noapte de cazare, se plăteşte între 150 de lei şi 300 de lei camera, dar turiştii mai puţini pretenţioşi pot să găsească locuri de cazare şi la preţuri mai mici la localnicii din Eşelniţa ori Orşova, care au amenajate camere speciale pentru sezonul estival.

Turiştii sunt atraşi atât de frumuseţea locului, cât şi de bucătăria de pe Dunăre, unde supremaţia o deţine saramura de peşte. Preparatele din peşte, dar şi cele din bucătăria sârbească nu lipsesc din meniurile pensiunilor din Clisura Dunării.

Cum temperaturile au fost foarte ridicate zilele acestea, piscinele au fost pline ochi de turiştii care au ales să se bălăcească pentru a scăpa de caniculă. Doamnele şi-au ocupat locurile pe şezlonguri, ca sa prindă un bronz cât mai frumos.

Atracţiile zonei

Chipul lui Decebal sculptat în munte la Mraconia atrage ca un magnet turiştii, fiind punctul de atracţie numărul unu al zonei. Tot aici, oamenii găsesc zeci de ambarcaţiuni pregătite să-i plimbe în Cazanele Dunării. Mulţi turişti aleg să facă şi o plimbare pe Dunăre cu barca pentru a admira cele  mai frumoase locuri pe care le străbate Dunărea de pe tot parcursul ei: Tabula Traiana, Cazanele Mici, Chipul lui Decebal, Golful Mraconea, Mânăstirea Mraconea, Golful Dubova, Cazanele Mari, Grota Veterani, Peştera Ponicova. Plimbarea cu barca durează aproximativ o oră şi jumătate şi costă 30 de lei de persoană.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete