Studenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”, în practică la  Jandarmeria Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de o lună, patru studenţi ai Academiei de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza” desfăşoară stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

În primele două zile, studenţii vor  urma un program de acomodare cu specificul unităţii, le vor fi prezentate instructaje, programul şi misiunile inspectoratului.

Ulterior, ei vor fi repartizaţi în  subunităţile de pază,  protecţie instituţională, dar şi de ordine şi siguranţă publică, fiind coordonaţi de jandarmi cu experienţă care au calitatea de tutori profesionali.
       

Stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ, iar principalele modalităţi de pregătire  sunt: însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, studiul individual, participarea la misiunile încredinţate, activităţile având drept scop, aprofundarea şi consolidarea  cunoştinţelor asimilate, formarea, dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor practice.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani