„Spitalul groazei“ din Severin: imagini scandaloase dintr-o clădire în ruină, dar în care încă sunt trataţi oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată tavanul dintr-un salon al secţiei de boli infecţioase din Turnu Severin FOTO Corina Macavei

Condiţii greu de imaginat la Secţia de Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin. Faianţă căzută, vopsea decojită, pereţi crăpaţi, instalaţii sanitare ruginite sunt doar câteva dintre condiţiile pe care trebuie să le îndure pacienţii internaţi între pereţii acestei clădiri.

Asta cu atât mai mult cu cât este vorba de o secţie de infecţioase. Pentru că este vorba de oameni care au boli transmisibile, aici ar trebui să fie cele mai curate camere. Secţia externă de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin funcţionează într-o clădire foarte veche, care în mod normal ar trebui dărâmată. Imobilul se află în aceeaşi curte cu o altă clădire dezafectată, fostul spital “Grecescu”, ridicat de familia de boieri Ioan şi Ioana Grecescu, dar pe care autorităţile de astăzi nu au fost în stare să-l repare. Şi tot aici funcţionează şi secţia de boli venerice într-o altă clădire veche.

Condiţii greu de imaginat

Cine ajunge la secţia de boli infecţioase trebuie să aibă puţin noroc. Jumătate din clădire a fost reabilitată, aşa că dacă este internat într-un salon din această parte poate să stea liniştit, dar dacă are ghinionul să ajungă la spital atunci când secţia de aglomerată, este cazat în saloanele groazei.

Condiţiile de aici sunt greu de imaginat. Vopseaua este decojită de pe tavan, caloriferele sunt ruginite, paturile sunt foarte vechi.

“Domnule, aşa ceva nu se poate. Pentru ce plătim asigurările de sănătate şi când ajungem aici să fim internaţi mai rău ca în cocina porcilor?”, spune revoltat un pacient.

Nu doar în salon este foarte urât, dar şi la baie şi în wc, unde pacienţilor le este frică să nu le pice în cap vreo ţeavă ruginită sau o placă de faianţă.

„Ar trebui să intre în reparaţii capitale”

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, medicul Cristian Jianu, spune că această clădire ar trebui să fie reabilitată total:

„Clădirea aceasta este foarte veche, ar trebui să intre în reparaţii capitale, dar constrângerile bugetare împiedică acest lucru. Noi cu toţii am dori să fie totul foarte curat şi foarte frumos pentru că omul dacă vine la spital trebuie să aibă un confort extraordinar. De-a lungul anilor aici au intrat bani peste bani, ultima reparaţie s-a făcut prin 2008-2009, de atunci nu s-a mai făcut altceva pentru că erau alte priorităţi. Ne chinuim să facem faţă unor nevoi tot mai mari şi unui buget care nu este suficient pentru nevoile noastre”.

„Este o situaţie delicată”

La Consiliul Judeţean Mehedinţi s-a aflat despre situaţia de la secţia de boli contagioase abia după ce un pacient a făcut un filmuleţ şi l-a făcut public.

„Noi în general am parcurs toate secţiile Spitalului Judeţean în toamna anului trecut (...), nu am văzut situaţia aceasta explicită în acest salon. Sistemul sanitar are multe probleme, fondurile nu sunt suficiente, noi îl considerăm o prioritate în continuare şi vom aloca şi în cursul acestui an sume importante pentru spitalul judeţean şi pentru reparaţiile tuturor acestor pavilioane. Este o situaţie delicată şi sper eu să nu se mai repete”, a declarat vicepreşedintele CJ Mehedinţi, Liviu Mazilu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate