Satul cu un singur locuitor. „E foarte grea singurătatea, dar asta e, ce să faci?“

Lângă Izverna, în creierii munţilor Mehedinţiului, trăieşte singură, în cătunul Vintilanilor, o femeie de 60 de ani. Rând pe rând, vecinii săi au trecut la cele veşnice, aşa că acum îşi duce singură traiul.

Calistiţa Vintilani sau Calistiţa lui Păcală, cum îi spun localnicii de la Izverna, după porecla socrilor săi, a venit în sat la vârsta de 13 ani, când s-a măritat cu un băiat de aici, din Vintilani. Nici atunci, îşi aminteşte femeia, cătunul Vintinalilor nu era foarte mare, număra doar nouă case, însă vedeai oameni pe uliţele micuţei localităţi din nordul Mehedinţiului. De 14 ani, soţul său s-a prăpădit, iar copiii săi, doi băieţi şi trei fete s-au dus care încotro, au viaţa lor. Acum, bătrâna ştie că trebuie să-şi ducă traiul aici, la Vintilani.

Nea Vintilă Solomon, ultimul său vecin, a trecut în lumea celor drepţi în urmă cu un an şi jumătate. Acum, singurătatea îi apasă greu pe umeri Calistiţei, o macină pe interior.

„E foarte grea singurătatea, dar asta e ce să faci. Singurătatea e periculoasă.  Nu am unde să mă duc, nu am altă posibilitate, fetele stau şi ele într-o casă cu chirie, nu am posibilitate unde să mă duc. Mai vin copii, când pot, când nu pot, ce să fac unde să mă duc”, se plânge biata femeie. 

Noroc cu cei doi câini şi orătăniile de prin curte că altfel ziua ar trece foarte greu. Nici cu banii nu o duce prea bine, nu a muncit niciodată, la fel şi bărbatul său, aşa că trăieşte de pe o zi pe alta din brânza pe care reuşeşte uneori să o vândă la oraş, la Baia de Aramă.

Dar iarna este cel mai greu când zăpada trece de genunchi şi trebuie să ajungă în sat după o pâine. Un nepot care vine cu caprele în zonă face uneori potecă şi în felul acesta poate răzbi drumul.