Omul de afaceri Constantin Bădescu, dat în urmărire, s-a prezentat la sediul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Constantin Bădescu, dat în urmărire naţională după ce pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 12 milioane de euro, s-a predat Poliţiei sâmbătă seară.

Constantin Bădescu a mers la sediul IPJ Mehedinţi însoţit de către avocatul său.

Celelalte patru persoane pe numele cărora magistraţii Tribunalului Mehedinţi au emis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mandate de arestare preventivă în acest dosar sunt căutaţi în continuare, fiind daţi în urmărire naţională. 

Omul de afaceri mehedinţean Constantin Bădescu fusese dat în consemn la frontieră şi în urmărire generală după ce nu a fost găsit la domiciliu şi nici în alte locaţii unde a fost căutat de poliţişti.

Hotărârea privind arestarea preventivă a lui Bădescu şi a altor patru inculpaţi a fost pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.00, după ce mandatele de reţinere ale acestora expiraseră. Cei cinci au plecat din clădirea Tribunalului Mehedinţi după ce s-au terminat audierile, aproape de miezul nopţii.

După pronunţarea sentinţei, avocaţii au formulat recurs împotriva măsurii arestării preventive, care va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Craiova.

Costi Bădescu este cercetat, alături de alte şase persoane, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.

Cercetările efectuate până în prezent de către poliţiştii S.C.C.O. Mehedinţi au stabilit faptul că, în perioada 2009 - 2012, persoanele vizate s-au constituit într-un grup infracţional organizat, ce avea ca scop emiterea şi implicit înregistrarea în evidenţa contabilă de facturi fiscale fictive, prin intermediul mai multor firme, sustrăgându-se, astfel, de la plata taxelor şi impozitelor, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu peste 12.000.000 de euro.

Constantin Bădescu este cel mai cunoscut om de afaceri din Mehedinţi, deţinând în Drobeta Turnu Severin mai multe restaurante, firme de transport şi de construcţii. În ultimii ani, firmele sale au efectuat mai multe lucrări publice în judeţul Mehedinţi.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă