O fetiţă a ajuns la spital cu arsuri pe faţă în urma unui incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă în vârstă de 10 ani a ajuns la spital după ce a suferit arsuri pe faţă încercând să stingă un incendiu izbucnit în coliba în care se afla, în comuna mehedinţeană Iloviţa, medicii fiind de părere că i-au fost afectate căile respiratorii.

Incendiul a izbucnit joi după-amiază, puţin înainte de ora 16, la o colibă din comuna  mehedinţeană Iloviţa. Pompierii au fost alertaţi de un bărbat, care a sunat la 112 anunţând că o fetiţă a fost rănită.

La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă pentru lichidarea incendiului, dar şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi, care a constatat că fetiţa în vârstă de 10 ani a suferit arsuri la nivelul feţei, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

Reprezentanţii SJA Mehedinţi au declarat că minora are nevoie de îngrijiri medicale dar şi investigaţii amănunţite, întrucât există suspiciunea că i-ar fi fost afectate căile respiratorii.

Pompierii au lichidat incendiul, în care au fost distruse mai multe bunuri, primele verificări arătând că acesta a izbucnit de la o defeţiune a intalaţiei electrice. Fetiţa a fost rănită încercând să stingă incendiul în momentul în care a văzut că izbucneşte.

Citiţi şi:

VIDEO Pompierii s-au luptat intens cu un incendiu puternic la Teregova

Şcoală mistuită de flăcări în Neamţ. Cei 130 de copii din Icuşeşti au fost mutaţi într-un corp vechi de clădire

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile