O femeie din Gorj a fost amendată, după ce a minţit poliţia că la Dîrvari-Mehedinţi au fost reţinute cărţile de identitate mai multor persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
o femeie din Gorj a pus pe jar autorităţile la Dârvari-Mehedinţi

O femeie din municipiul Motru, judeţul Gorj, B. Paula, a sesizat ieri prin S.N.U.A.U. 112, faptul că, în timp ce se afla în localitatea Dîrvari, judeţul Mehedinţi, a auzit mai multe persoane spunând că lui T. Ion, de 70 ani, din localitate, i s-a reţinut cartea de identitate pentru a nu putea să participe la referendumul din data de 29 iulie a.c.

Apelanta a mai precizat faptul că mai sunt şi alte persoane cărora le-ar fi fost reţinute cărţile de identitate în acelaşi scop.

"Din dispoziţia şefului inspectoratului, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul I.P.J. Mehedinţi constituită din ofiţeri ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei 6 Poliţie Rurală Cujmir care, cu ocazia cercetărilor efectuate, au stabilit faptul că persoana care a sesizat infracţiunea s-a prezentat cu o altă identitate, numele acesteia real fiind B. Paula, de 51 ani, din municipiul Motru, judeţul Gorj, iar cu ocazia audierii, aceasta a declarat că în ziua de 26.07.2012, venind în vizită la o rudă în comuna Dîrvari, judeţul Mehedinţi, a auzit două femei vorbind despre o altă persoană, angajată a Primăriei Dîrvari, care a luat cartea de identitate a lui T. ION, pentru ca acesta să nu poată vota la referendum", a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

T. Ion a fost identificat şi audiat declarând că nu i-a fost solicitată şi reţinută cartea de identitate de către nicio persoană, totodată prezentând actul de identitate.

Persoana care a sesizat organele de poliţie a fost sancţionată contravenţional cu suma de 200 lei, conform art. 3 pct. 11 din Legea 61/1991 R.

A fost încunoştinţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju Mare, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se propună neînceperea urmăririi penale pentru fapta sesizată, dosarul urmând a fi înaintat parchetului mai sus amintit.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!