Nuntaşii gălăgioşi, toleraţi de poliţie la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrecerile din faţa blocurilor, reclamate de severineni

Oltenilor le place să petreacă şi nu e nimic rău în asta. Doar că unele obiceiuri aduse din mediul rural nu îşi au locul la oraş, printre imobile. Este vorba de acele petreceri zgomotoase care se organizează în faţa blocurilor, înainte ca mirii să ajungă în faţa ofiţerului de stare civilă ori biserică.

Nunta este fără doar şi poate un prilej de mare bucurie pentru miri şi rudele acestora, iar petrecerile se organizează pe măsura importanţei unui asemenea eveniment.

Toate bune şi frumoase dacă unii severineni ar înţelege că petrecerile nu se organizează şi în faţa blocurilor. Nu puţini sunt locuitorii oraşului care apelează la organele de ordine pentru a mai estompa din chiotele petrecăreţilor şi decibelii boxelor când în tot cartierul răsună “Ia-ţi mireasă ziua bună”.

Pe adresa redacţiei am primit o scrisoare deschisă din partea unui severinean, nemulţumit de modul în care poliţiştii au înţeles să acţioneze atunci când le-a fost solicitat sprijinul.
                         
“Personal am reclamat de mai multe ori aceste fapte, atât la Poliţia locală, cât şi la Poliţia municipiului. Am avut şocul să mi se răspundă, de către dispecera Poliţiei locale, citez `Dacă e nuntă, trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră!` La un alt apel, către Poliţia municipiului de această dată, nu numai că petrecerea nu s-a oprit, dar a continuat 5 ore din momentul sesizării mele, iar la sfârşit solista formaţiei a dedicat ultimul cântec, citez `vecinilor care chemară poliţia!` E trist şi frustrant să constaţi că eşti privat de liniştea ta, în propria locuinţă, repet, weekend de weekend, şi ca cei care ar trebui să te ajute nu o fac, deşi şi ei muncesc nopţile şi ştiu ce înseamnă să nu te poţi odihni, deşi şi ei au copii care trebuie să doarmă la anumite ore. Sunt oameni bolnavi, care au nevoie de linişte, sunt oameni care poate au decese în familie, pentru care distracţia celorlaţi e o insultă adusă memoriei celor pierduţi. Cu toţii trebuie să îndurăm ore întregi de vacarm, răcnete şi muzică de calitate îndoielnică la volum de concert, pentru că `aşa e tradiţia`. Nu, ceea ce se întâmplă în oraşul nostru este urât, necivilizat şi ilegal şi nu are nicio legătură cu tradiţia”, se arată în scrisoarea respectivă.

Semnatarul scrisorii se adresează  primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, inspectorului şef al IPJ Mehedinţi, şefului Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin şi şefului Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin         

“Vă cer aşadar, domnilor, să opriţi definitiv acest fenomen de sorginte dubioasă. Aveţi legea, vă rog să o aplicaţi şi să ne redaţi tuturor liniştea după o săptămână de muncă. Chiar dacă vă vine greu să credeţi, încă mai trăiesc în Drobeta Turnu Severin oameni civilizaţi, care respectă comunitatea şi aşteaptă la rândul lor acelaşi respect, care consideră că într-un oraş european aceste lucruri nu au voie să se întample. Ca autorităţi, trebuie să aveţi curajul de a face ceea ce este necesar, corect şi de bun-simţ. Sper ca, începând de sâmbăta viitoare, să vă pot mulţumi!”, mai spune semnatarul scrisorii deschise.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa