Niculina Stoican şi Petrică Mîţu Stoian vin la „Toamna severineană”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Severinenii sunt aşteptaţi la Pădurea Crihala cu must şi pastramă FOTO Arhivă

Locuitorii din Drobeta Turnu Severin au parte, la sfârşitul acestei săptămâni, de petreceri cu produse tradiţionale de toamnă, pe acordurile tarafurilor de lăutari din ţară şi de peste hotare, în cadrul festivalului „Toamna severineană”.

Pădurea Crihala, locaţia aleasă pentru desfăşurarea festivalului, este una inspirată pentru că severinenii care vor veni să urmărească spectacolul vor putea să încingă o horă ca la serbările câmpeneşti.

Comercianţii au adus produse tradiţionale. Nu vor lipsi de pe mese micii, frigăruile, cârnaţii la grătar, dar cele mai căutate produse vor fi cu siguranţă mustul şi pastrama afumată. Agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ ambulant au obligaţia să nu stânjenească desfăşurarea normală a manifestărilor cultural-artistice şi a circulaţiei. Pentru evitarea oricăror incidente, atât Jandarmeria, cât şi Poliţia Comunitară vor supraveghea cu efective sporite buna desfăşurare a evenimentelor.

”Emblemele Severinului, antice, medievale şi moderne, se vor oglindi în suita manifestărilor proprii acestei noi ediţii. Pornind de pe faleza Dunării, un frumos alai, reprezentând costume de epocă, fanfare militare şi populare, caleşti trase de cai, va traversa axa principală a oraşului, prefaţând sunetele şi culorile acestei sărbători. La Castelul Artelor, Casa Tineretului şi Pădurea Crihala, iubitorii de frumos se vor întâlni cu îndrăgiţi interpreţi de muzică tradiţională şi modernă, vor cunoaşte Severinul şi prin creaţia artiştilor plastici, literaţi şi teatrali, dar vor gusta şi din recoltele dulci ale satelor noastre mehedinţene, bogat expuse în aleile Parcului Crihala”, spune viceprimarul oraşului, Marius Screciu.

Sâmbătă, 5 octombrie, prima zi a manifestărilor debutează cu un eveniment excepţional „Ştefan Odobleja – medalion conferirea medaliilor cu efigia savantului”, organizat la Rotonda Personalităţilor. În zona Crişan, va fi organizat un târg de artefacte, decoraţiuni, antichităţi, precum şi o expoziţie foto documentară „Târguri şi bâlciuri din Severinul de altădată”. La ora 12,00, alaiul, format din grupuri de oameni îmbrăcaţi în costume de epocă, va pleca din portul Drobeta pe următorul traseu: Palatul Cultural Teodor Costescu – str. I.G. Bibicescu – Castelul Artelor – str. Crişan – Rotonda personalităţilor – Pădurea Crihala. Deschiderea spectacolului de fanfare populare la Pădurea Crihala este programată pentru ora 15,00, pe scenă evoluând ansambluri din Bulgaria şi Serbia, Fanfara Caransebeş, Fanfara Stamate (Suceava), iar seara e va încheia cu un spectacol susţinut de Orchestra Doina Argeşului (solişti: Neta Soare, Liliana Bunceanu, Nicu Novac, Petrică Mîţu Stoian). Duminică, în a doua zi a manifestărilor, iubitorii de folclor îi vor putea asculta pe soliştii Ansamblului Danubius (Luciana Văduva Sfetcu, Anica Ganţu, Angela Magheru, Ionela Bădălan, Alina Moţi Drăghia), dar şi ai Ansamblului Doina Gorjului (Maria Loga, Victoriţa Lăcătuşu, Olguţa Berbec, Ion Ghiţulescu). Solişti invitaţi sunt îndrăgiţii interpreţi Niculina Stoican şi Constantin Enceanu.

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului “Toamna severineană” este organizată, în perioada 5-6 octombrie, de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin şi Casa Municipală de Cultură, în colaborare cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, Uniunea Scriitorilor din România – filiala Craiova, Serviciul Judeţean Mehedinţi al Arhivelor Naţionale, Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Mehedinţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort