Mehedinţenii din Godeanu sărbătoresc vineri Ciumarca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 14 iulie, credincioşii mehedinţeni din satul Godeanu prăznuiesc Ciumarca, o sărbătoare instituită de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, ocrotitorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei.

Programul manifestărilor va începe la ora 08.30 cu Sfânta Liturghie săvârşită pe Dealul Chiciora de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Vor fi prezenţi Preasfinţitul Părinte Nicodim  - Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Andrei Episcopul Covasnei şi Harghitei şi Preasfinţitul Părinte Siluan - Episcopul Românilor Ortodocşi din Ungaria. Răspunsurile stranei vor fi date de către cele două grupuri psaltice ale Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu-Severin.

Credincioşii care doresc să participe la acest eveniment o pot face adresându-se preoţilor de la parohii care organizează pelerinaje la această zi de sărbătoare.

Ciumarca reprezintă o zi specială în care sunt înălţate rugăciuni pentru ferirea de ciumă, de boli sau epidemii. Aceasta a fost instituită de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, care ajungând în satele Mehedinţiului a constatat că acestea erau bântuite de ciumă, o boală molipsitoare care a decimat populaţia Europei în secolul al XIV-lea.

Sfântul mergea prin sate în zilele de vineri, făcea rugăciuni împreună cu toţi locuitorii ca molima să ia sfârşit. Rânduiala se păstrează şi astăzi. Astfel, în fiecare sat de deal şi de munte din Mehedinţi se prăznuieşte această sărbătoare denumită ciumarcă, la data stabilită pentru fiecare zonă.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile