Mehedinţean făcut homosexual în acte de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un document oficial, organele de poliţie consemnează negru pe alb despre Doru Cioabă de 62 de ani, un ţăran cu părul alb  din Iloviţa-Mehedinţi,  care este căsătorit şi are trei copii  că ,,întreţine relaţii  homosexuale cu un tânăr” .  Cel jignit în scris de poliţie susţine că i s-a făcut rău când a a văzut documentul şi vrea ca vinovaţii să fie traşi la răspundere

Povestea prin care Doru Cioabă a aflat că poliţia a scris despre el că este homosexual este complicată.  În primăvara lui 2011, omul a avut o altercaţie cu un consătean pe nume tot Cioabă. 

În scandal, Doru Cioabă a  distrus cu un pietroi geamul de la tractorul rivalului, iar acesta l-a lovit cu coada furcii pe Doru încât omul a necesitat 38-40 de zile de zile de îngrijiri medicale.

Din acest conflict au rezultat două dosare penale pe masa procurorilor, unul în care Doru Cioabă este  parte vătămată, altul în care este  acuzat de distrugere. În timpul urmăririi penale, procurorul a solicitat o expertiză psihiatrică în cazul lui Doru Cioabă pentru a se stabili dacă a avut discernământ pentru fapta de care e învinuit.

În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică numărul 668 din 25 octombrie 2011, la rubrica ,,istoric” scrie negru pe alb : din adresa poliţiei reies următoarele: ,,În după amiaza zilei de 9 IV  2011 în jurul orelor 17.00 între susnumitul şi Costache Radu pe de o parte şi Cioabă Costică împreună cu fii săi Cioabă Petre şi Cioabă Constantin pe de altă parte a avut loc o altercaţie fizică şi verbală în punctul numit La Moara pe raza satului Bahna unde aceştia deţin terenuri agricole.

Cu ocazia acestui conflict Cioabă Doru  a distrus parbrizul tractorului lui Cioabă Costică cu o piatră iar acesta din urmă l-a lovit cu o furcă de fier în zona capului provocându-i leziuni ce au necesitat 38-40  de zile de îngrijiri medicale. ....Lui Cioabă Doru i s-au întocmit dosare penale pentru infracţiuni de lovire şi ameninţare în ultimii şase ani , în urma unor altercaţii verbale şi fizice avute cu Costache Radu , cu care întreţine relaţii homosexuale şi se gospodăresc împreună în locuinţa în care stă şi  soţia lui Cioabă Doru” se precizează în document.

 Doru Cioabă a descoperit totul din întâmplare. „Când am citit că poliţia m-a făcut homosexual, să pic jos din picioare ! Am 62 de ani taică, sunt căsătorit cu soţia mea Constanţa care are 60 de ani şi avem împreună trei copii. Eu n-am relaţie de homosexualitate cu băiatul acesta Costache Radu  care ne ajută în gospodărie, ferească Dumnezeu!

Ne-a prins poliţistul ăsta care scrie , în fapt?De unde e el sigur că-s homosexual? Şi de-ar fi aşa, dar nu este, poliţia e organul statului, n-are voie să se exprime aşa nici verbal darămite în scris. Nu-i iert, merg cu ei până la Igaş!"a declarat bărbatul.

Contactat telefonic comandantul secţie numărul 3 poliţie Orşova,  comisarul Marian Cherescu a declarat că poliţia nu are atribuţiunea de a se pronunţa în privinţa orientării sexuale a cetăţenilor.

,,Ne-am sesizat din oficiu pentru purtare abuzivă, dosarul a fost înregistrat şi va ajunge în cel mai scurt timp la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi”, a declarat comisarul Marian Cherescu.



Mai multe pentru tine:
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Ce a pățit o femeie care a lăsat căruțul de cumpărături în parcarea unui supermarket din Capitală. „Hai să ne civilizăm puțin!”
Cum a ajuns o tânără de 23 de ani să fie condamnată la închisoare pe viață în Dubai: „A făcut o greșeală foarte prostească”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”