Încasări fabuloase la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Drobeta Turnu Severin.În doar trei zile au fost încasate 230.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimele zile ale anului 2011 a fost aglomeraţie la Direcţia de Impozite Locale

Cei care nu şi-au achitat impozitele până acum trebuie să aştepte până anul viitor,instituţia va fi închisă până după Sfântul Ion

 În ultimele zile ale anului 2011, la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Drobeta Turnu Severin oamenii au venit în număr foarte mare să scape de restanţe sau de impozitele neplătite.  S-a lucrat de la ora 8.00 până la ora 18.00, în fiecare zi.

Cei care au venit să scape de această obligaţie au fost convinşi de crezul românesc conform căruia Anul Nou nu trebuie să te prindă cu datorii.

„Ştiu că putem să plătesc impozitul în orice altă zi, dar am lăsat-o pe ultima sută de metri pentru că m-am ocupat de alte lucruri mai importante. Acum am realizat că trebuie să achit şi aceste taxe ca să nu intru cu datori în anul care vine”, a declarat Ion Amza.

Datorită acestei superstiţii, sumele încasate la bugetul local sunt fabuloase.  În doar trei zile s-au strâns peste 230.000 de lei . plăţile au fost făcute în mod tradiţional la ghişeu, dar şi cu cardul sau prin sistemul on line. Vestea bună este că taxele şi impozitele locale nu au fost majorate pentru anul 2012

„ Taxele şi impozitele locale nu se vor majora în 2012, sunt la nivelul stabilit prin Codul Fiscal ”, a declarat Ion Săftoiu, director Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Drobeta Turnu Severin. Taxele nu au mai fost majorate în muncipiu de aproximativ doi ani de zile.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA