FOTO VIDEO Un primar din Banat a donat Olteniei o cruce care se vede din Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe în¬chinate cinstirii Sfintei Cruci, la Mănăstirea Vodiţa din Mehedinţi a fost ridicată sâmbătă seară o cruce înaltă de 14 metri, care poate  fi văzută de cei aflaţi în tranzit pe Drumul European 70, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova.

Crucea va fi luminată pe timp de noapte, astfel ca va putea fi văzută şi de pe malul sârbesc al Dunării. Ea are dimensiuni impresionante, fiind una din cele mai mari cruci din judeţul Mehedinţi, având  înălţimea de 14 metri şi lăţimea de 7 metri.  „Este din ţeavă, prin sudare, iar peste această structură am aplicat elemente luminoase, pe care am pus un poliplan care rezistă, iar luminarea este cu led după o tehnologie nouă”, a explicat Dorin Cristea, managerul firmei care a construitcrucea-gigant.

Crucea a fost donată Episcopiei Severinului şi Strehaiei pentru a fi montată la Mănăstirea Vodiţa nu de un mehedinţean, un om al locului, aşa cum ar părea la prima vedere, ci de un bănăţean. Este vorba de primarul Caransebeşului, Marcel Vela, pentru care montarea acestei cruci reprezintă un proiect de suflet şi de frăţie între cele două judeţe vecine, Mehedinţi şi Caraş Severin.

În plus, troiţa care era amplasată în zonă era foarte veche şi nu făcea cinste unui aşezământ monahal de importanţa celui de la Vodiţa. De altfel, troiţa a fost ridicată de la faţa locului şi urmează să fie recondiţionată.

“Un an de zile am făcut naveta la Drobeta Turnu Severin ca preşedinte interimar al filialei liberale din Mehedinţi, a fost un an special pentru mine pentru că m-a făcut să mă îndrăgostesc de aceste zone binecuvântate de Dumnezeu, să mă ataşez de oamenii din Mehedinţi să-i respect, să-i admir şi să-i apreciez indiferent în cel loc sau în ce spaţiu voi face politică sau voi continua să fac administraţie publică”, spune Marcel Vela, primarul Caransebeşului.

VEZI VIDEO AICI

O cruce asemănătoare a fost instalată şi la Caransebeş de către Primăria locală. “Primăria Caransebeş a montat o asfel de cruce care a fost foarte apreciată, foarte bine primită de către cetăţeni, de către public, de către cei care traversează municipiul Caransebeş, pe DE 70, şi în consecinţă m-am gândit că în acest loc în Mehedinţi, ca semn al aprecierii şi iubirii mele faţă de severineni şi faţă de Episcopia Severinului şi Strehaiei să fac o cruce soră, care este sponsorizată personal de mine şi realizată de acelaşi constructor care a mai făcut în Caransebeş două cruci asemănătoare, una la Mânăstirea Teiuş din Caransebeş, una pe o axă importantă de transport rutier din Caransebeş”, mai spune edilul şef de la Caransebeş.

Mânăstirea Vodiţa din judeţul Mehedinţi reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi totodată primul aşezământ monahal din ţara noastră administrat autonom după regulile bisericii orientale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare. Ea a fost ridicată între anii 1370-1372 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Vladislav I.

Mai bine de patru ore a durat montarea acestei cruci gigant, primarul Marcel Vela fiind prezent la faţa lcocului pentru a se asigura că lucrarea se execută conform proiectului. A fost foarte atent la toate detaliile şi nu a stat cu mâinile în sân, dând o mână de ajutor angajaţilor de la firma de construcţii. Norii negrii ameninţau cu o ploaie puternică, astfel că orice clipă de întârziere putea pune în pericol întreaga lucrare. În final, crucea a fost montată după indicaţiile primarului, iar turiştii aflaţi în tranzit au şi oprit pentru a imortaliza cu mobilul ori aparatul de fotografiat impresionanta cruce.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie