Femeia nevăzătoare care n-a văzut niciodată culorile, dar se tratează prin muzică. Este expertă în note muzicale

Finica Tiucşan (47 de ani) este nevăzătoare de când se ştie, la fel şi cei doi fraţi ai săi, dar asta nu i-a umbrit nicidecum optimismul şi forţa de a-şi face un rost în viaţă. Nu ştie culorile, nu le-a văzut niciodată, dar e expertă în note muzicale, ba chiar poate să abordeze orice stil de muzică, şi populară, şi uşoară, şi romanţe.

Finica Tiucşan are 47 de ani, dar nu îi dai mai mult de 40 de ani. Cu graiul ei moldovenesc, pe care şi l-a păstrat intact deşi trăieşte printre olteni de câţiva ani buni, te cucereşte pe loc cu zâmbetul şi cu energia sa pozitivă. Doctorii i-au spus că are degenerescenţă retiniană, o boală care afectează regiunea centrală a retinei, macula, locul unde este concentraţia maximă a celulelor fotoreceptoare responsabile de vederea fină a detaliilor.

Din cauza asta, nu a avut niciodată şansa să vadă chipul mamei sau razele de soare, dar acest necaz nu a copleşit-o, a avut puterea să treacă peste acest handicap şi să-şi facă un rost în viaţă. S-a născut pe 30 septembrie 1970, în localitatea Broşteni, din judeţul Neamţ, părinţii săi neavând probleme cu vederea. Ghinionul a făcut însă ca atât Finica, precum şi ceilalţi doi fraţi ai săi să vină pe lume cu aceeaşi dizabilitate.

COPIII ÎI PUNEAU PIEDICĂ LA ŞCOALĂ

Tatăl Finicăi Tiucşan a murit când ea era foarte mică, aşa că mama sa a trebuit să se descurce singură cu trei copii şi nu le-a fost deloc uşor. A ascultat sfaturile unor prieteni buni şi a trimis-o pe fiica sa, chiar de la grădiniţă, să înveţe în şcoli speciale pentru nevăzători. Şi-a dat seama că doar în felul acesta îi dă o şansă copilului său de a realiza ceva în viaţă, de a se descurca singur.

Finica îşi aminteşte că era doar o mână de om atunci când a plecat de lângă mama sa la Şcoala de la Târgu Frumos, unde a învăţat până la vârsta de 14 ani. „Am plecat de acasă de la 6 ani, a fost greu la început. Dacă îmi punea piedică vreun copil cu sârma, îmi aduceam aminte de mămica şi plângeam după ea“, îşi aminteşte femeia. Dar nu a trecut mult timp şi Finica Tiucşan şi-a găsit un medicament pentru suflet, cum îi place să spună, în muzică, şi acest lucru a ajutat-o în multe momente dificile din anii de şcoală.

S-A PENSIONAT LA 35 DE ANI

După terminarea şcolii generale, a urmat cursurile unui liceu special din Arad, cu specializarea în meseria cartonaj-perii. Şi acum îi mulţumeşte mamei sale că a avut înţelepciunea şi puterea de a-şi da copilul nevăzător la o şcoală specială, fiindcă altfel ar fi fost condamnată să-şi petreacă toată viaţa între patru pereţi. Finica Tiucşan spune că se întâmplă de multe ori în România ca unii părinţii cu mentalitate retrogradă să nu îşi trimită copiii nevăzători la şcoli speciale, fie de teamă că nu s-ar descurca, fie pentru că se mulţumesc cu acei bănuţi pe care statul îi acordă persoanelor cu nevoi speciale. Aceşti părinţi nu-şi dau seama că-i condamnă în felul acesta la singurătate şi la analfabetism.

Finica a terminat liceul în 1989 şi s-a întors la Suceava, unde a lucrat la cooperativa din oraş, secţia de cartonaj, până în anul 2005, când unitatea şi-a închis porţile. A rămas fără loc de muncă şi i-a fost imposibil să îşi mai găsească de lucru. A fost nevoită să se pensioneze la 35 de ani. S-a întors acasă, lângă mama sa, unde a rămas până în 2010, când, datorită unei prietene, avea să-l întâlnească pe viitorul său soţ, Mitică Tiucşan.

„SOŢUL MERGE CU BASTONUL, EU ÎN SPATELE LUI“

FOTO Facebook Finica împreună cu soţul său 

După ce au vorbit luni întregi la telefon, Mitică şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o în căsătorie pe Finica. S-au căsătorit în 2011 şi de atunci trăiesc şi merg împreună în Drobeta Turnu Severin.

„Pe stradă mergem împreună, soţul merge cu bastonul, eu în spatele lui, ca să nu dăm peste stâlpii din trotuare, care ne încurcă, sunt puşi rău. Nu pot să merg singură pe stradă. Zăresc puţin, dar de exemplu la soare nu văd nimic, mă deranjează şi zgomotul de fond“, spune Finica Tiucşan.

De cele mai multe ori, lucruri aparent banale reprezintă pentru Finica o provocare, de la trecerea străzii la mersul cu autobuzul. Cu toate acestea, acasă nu solicită niciodată ajutorul. Este foarte activă şi face totul ca o gospodină desăvârşită: „Dimineaţa îmi fac toate treburile, gătesc, fac curăţenie. Ne ajutăm unul pe celălalt, dar la mâncare nu îl pun la absolut nimic, nici la curăţatul cepei sau usturoiului pentru că gătitul e treabă de femei. Şi mai ştiu că bărbaţii nu au răbdarea noastră atunci când e vorba de curăţenie“, se amuză nevăzătoarea.

„ABORDEZ ORICE STIL MUZICAL“

Finica Tiucşan a avut nenorocul de a nu cunoaşte culorile, iar formele să le poată doar pipăi, dar ca o compensaţie, Dumnezeu i-a dat harul de a cânta. Nu a văzut niciodată o partitură, nu ştie cum arată notele muzicale, dar a reuşit să impresioneze juriul mai multor concursuri de muzică populară organizate în ţară pentru persoanele nevăzătoare.

Vorbeşte cu mare emoţie de aceste momente, când demonstrează că are o voce aparte şi că, în ciuda faptului că nu a urmat cursuri la o şcoală de muzică, talentul ei este fără cusur.

„M-am născut cu acest talent, mi-a plăcut să cânt de mică, deci cânt din pasiune şi pot să abordez orice stil de muzică, şi populară, şi uşoară, şi romanţe, dar pe scenă îmi cam tremură mâinile şi picioarele de emoţie“, mărturiseşte Finica.

Nu a visat niciodată la o carieră în muzică, dar ştie că dacă avea sprijin la un moment dat în viaţă, poate că lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Pe când activa în ansamblul artistic al nevăzătorilor de la Suceava, dirijorul de la corul „Ciprian Porumbescu“ i-a remarcat talentul deosebit, dar nu avea cine să o însoţească la repetiţii.

Finica a câştigat mai multe concursuri de muzică organizate de Asociaţia Naţională a Nevăzătorilor din România: locul I la Piteşti, 1992 – muzică populară, locul II la Satu Mare, 1996 – muzică populară, locul I la Suceava, 2009 – romanţe, şi acestea sunt doar câteva. Are o voce caldă, care transmite emoţie, şi se regăseşte perfect în melodiile solistei Simona Dinescu, iar dintre interpretele de muzică uşoară, le admiră pe Angela Similea şi pe Andra. Muzica celebrei cântăreţe de muzică populară Maria Cornescu, din Oltenia, a cucerit-o încă din copilărie.