Evaluare Naţională 2016. Elev, după proba la română: „A fost uşor, chiar nu mă aşteptam să fie aşa uşor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu puţin înainte de ora 11,00 au început să iasă primii elevii care au susţinut prima probă din examenul de evaluare naţională 2016 la Şcoala Gimnazială “Alice Voinescu”, o şcoală de top din municipiul Drobeta Turnu Severin. Aşteptările sunt mari şi din partea profesorilor, dar şi a elevilor şi părinţilor acestora.

În faţa şcolii „Alice Voinescu” din Drobeta Turnu Severin, aşteptau câţiva părinţi, dar şi profesorii diriginţi.

„Sunt diriginte la clasa a VIII-a şi îmi doresc ca totul să fie bine pentru elevii mei. Majoritatea elevilor mi-au spus că subiectele au fost uşoare. Cei serioşi consideră că vor lua cel puţin nota 9,00. Foarte mulţi elevi din această generaţie s-au orientat spre secţiile umane şi în mod deosebit spre Colegiul Naţional Traian, dar şi spre Colegiul Naţional Ţiţeica şi Liceul Pedagogic. Foarte puţini se duc la Auto, iar liceele de mijloc sunt evitate, gen Domnul Tudor sau Decebal”, a declarat profesorul de geografie Liviu Nica.

„Am venit pentru fratele meu care susţine astăzi examenul de capacitate la proba de limba română. Am emoţii foarte mari, mai mari decât am avut pentru mine, dar sper că totul va fi bine”,  a zis Petronela Sârbu.

Emoţiile s-au risipit însă când primii elevi au ieşit din examenul de evaluare naţională 2016 cu zâmbetul pe buze şi au spus că subiectele au fost neaşteptat de uşoare.

„A fost uşor, chiar nu mă aşteptam să fie aşa uşor. Cred că voi lua cel puţin 9,50”, a spus Radu Constantin, la ieşirea din sala de examen. Ca mulţi alţi colegi de-ai săi şi Radu doreşte să urmeze din toamnă cursurile Colegiului Naţional Gheorghe Ţiţeica, profilul mate-info.

„A fost un mic incident, ne-au spus să scriem <<evaluare naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a>> şi trebuia doar <<evaluare naţională>>. În rest a fost foarte uşor, cred că voi lua nota 9,00”, a spus elevul  Bărbulescu Victor Dimitrian, care din toamnă îşi doreşte să urmeze cursurile  Liceului „Carol I” din Craiova.

Examenul de evaluare naţională 2016 la Turnu Severin 

Emoţii mai mari sunt pentru proba de miercuri de la matematică, ştiut fiind că este proba care le pune probleme mai mari de obicei elevilor.

„Subiectele au fost foarte uşoare, mult mai uşoare decât anul trecut. Timpul a fost suficient pentru rezolvarea tuturor subiectelor. Cred că voi lua în jur de 9,50. pentru proba la matematică am emoţii pentru că nu ştiu ce mă aşteaptă, poate o să fie ceva care să mă blocheze, acum vom vedea. Aş vrea să merg la Traian, dar ca o a doua opţiune pot să mă duc şi la Ţiţeica”, a spus elevul  Cristian Sârbu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA