Cum scapi de penalităţi la impozitele restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Problema se poate rezolva cu o simplă vizită la Finanţe

O ordonanţă apărută recent scuteşte de orice majorări firmele care achită datoria către Fisc până la sfârşitul anului. Procedura este foarte simplă: se depune o cerere la organul fiscal teritorial şi apoi se face dovada plăţii.

La începutul lunii septembrie a fost pusă în aplicare Ordonanţa de Guvern prin care toate firmele cu restanţe, majorări şi penalităţi la plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat pot beneficia de scutiri la plată.

Cea mai importantă prevedere este aceea că toate persoanele juridice care plătesc impozitul restant (baza) până la data de 31 decembrie 2011 sunt scutite de toate majorările, penalităţile şi dobânzile aferente.

Măsura se aplică şi pentru datoriile rezultate în cazul unor controale fiscale, dar şi pentru plăţile aflate în procedură de reeşalonare.

Este important de ştiut că obligaţiile fiscale se sting în ordine vechimii acestora, în sensul că prima dată se acoperă datorile cele mai vechi şi de-abia apoi cele la zi.

Scutire parţială
Firmele care nu reuşesc să plătească impozitele restante până la 31 decembrie 2011, mai au o şansă. Dacă fac acest lucru până la 30 iunie 2012, vor beneficia de o reducere cu 50%  a majorărilor, penalităţilor şi dobânzilor aferente.

În ambele situaţii, procedura este extrem de simplă: se depune o cerere la organul fiscal teritorila, după care se face dovada plăţii (ordin de plată, extras de cont). Funcţionarii de la Fisc sunt obligaţi să opereze, imediat după dovada plăţii, scutirea sau reducerea penalităţilor.

Ordonanţa amintită dă şi  o mână de ajutor importantă firmelor de construcţii. Astfel, se elimină obligaţia firmelor de a colecta TVA, la expirarea unei perioade de un an de la data începerii lucrărilor sau de la ultima decontare, dacă în acest interval de timp nu au fost întocmite sau după caz, acceptate, situaţiile de lucrări, pentru serviciile care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt lucrările de construcţii montaj.

În consecinţă TVA-ul va fi colectat la întocmirea sau după caz acceptarea situaţiilor de lucrări pentru aceste servicii, chiar dacă perioada de decontare depăşeşte un an.

De asemenea, documentul stabileşte că firmele care au datorii către stat pot participa la licitaţiile de achiziţii publice dacă dovedesc că au de încasat de la buget sume mai mari sau egale cu ceea ce au de plătit.

Cui te adresezi pentru scutirea de penalităţi
Instituţia competentă în rezolvarea acestei probleme (inclusiv pe partea de relaţii suplimentare) este Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Mehedinţi: Biroul Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul DGFP: 0252/30.62.33 şi Biroul Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul AFP Dr. Tr. Severin: 0253/ 330.097. 

Site: http://www.anaf.ro/public/wps/portal/Mehedinti. Sediul instituţiei este pe strada Str. Piaţa Radu Negru, nr.1, Drobeta Turnu Severin.

Programul de lucru este următorul: 8,00-16,30 (luni-joi), iar vineri între 8,00 şi 14,00. (Cristina Popescu)

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie