Cum funcţiona o reţea de contrabandă coordonată de o pensionară la Drobeta Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate de ţigări şi alcool a fost confiscată

Mirajul banilor obţinuţi din contrabanda cu alcool şi ţigări din Serbia ia minţile chiar şi pensionarilor la Drobeta Turnu Severin. O femeie, în vârstă de 61 de ani, pusese la punct o adevărată reţea pe care o coordona ca un contrabandist cu state vechi. Poliţiştii de frontieră i-au stricat planurile, iar acum va trebui să răspundă în faţa judecătorului pentru fapta sa.

Din cauza sărăciei în care se zbate oraşul Drobeta Turnu Severin, foarte mulţi cetăţeni trec în ţara vecină, de unde aduc ţigări şi alcool, produse pe care ulterior le vând la negru. Legea permite să introduci aceste produse doar o dată la şapte zile şi doar în cantităţi mici, astfel că severinenii care se ocupă cu micul trafic au trebuit să apeleze la tot felul de artificii pentru a eluda legea. Cum proceda de exemplu pensionara în cauză?

În reţeaua sa intraseră câţiva vecini pe care îi trimitea la sârbi în baza unei planificări foarte stricte, ca şi cum aceştia ar fi fost salariaţi cu acte în regulă, astfel încât fiecare să poată trece vama o dată la şapte zile.

Pentru serviciul prestat pensionarei primeau 5 lei la fiecare cursă, iar şoferul angajat de aceasta primea 10 lei pentru fiecare cursă.

Ţigările şi alcoolul era depozitate la femeie acasă şi vândute ulterior comercianţilor care stau la colţ de stradă. Totul a mers ca pe roate până când pe fir au intrat poliţiştii de frontieră mehedinţeni.

„În urma unor acţiuni informativ-operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Sectorul Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au obţinut date şi informaţii despre existenţa, pe raza municipiului Turnu Severin, a unui depozit clandestin de alcool având ca sursă de  provenienţă Republica Serbia”, a precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Astfel, în dimineaţa zilei 3 martie ac.,  între orele 06.00 –09.00,  poliţiştii de frontieră severineni, în baza mandatului de percheziţie emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, au descins la pensionara, suspectă că se ocupă cu traficul de produse accizabile.

Poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în diferite locuri, cantitatea de 105 litri de alcool şi 5 cutii de tutun  având ca provenienţă Republica Serbia. Alcoolul şi tutunul în valoare totală de  4484 de lei  au fost ridicate în vederea confiscării, iar P. Elena este cercetată acum pentru săvârşirea  infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limitele legal admise. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o pedeapsă cu închisoarea între 1 şi 4 ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”