Capacitate 2017. Subiectele la Matematică la Evaluarea Naţională la Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii claselor a VIII-a susţin miercuri, 21 iunie, proba la matematică din cadrul examenului de Evaluare Naţională. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei avertizează că anul acesta candidaţii vor fi supravegheaţi atât video, cât şi audio.

Prima proba scrisă a avut loc luni, 19 iunie, la limba şi literatura româna, iar astăzi, 21 iunie, se desfăşoară proba scrisă la matematică, probă la care vor participa un număr de 1807 elevi în judeţul Mehedinţi în cele 69 unităţi de învăţământ desemnate centre de examen.

Lucrările scrise de la examenul de evaluare naţională ale elevilor mehedinţeni urmează să fie corectate într-un alt judeţ iar profesorii evaluatori din cele două centre de evaluare din Mehedinţi urmează să evalueze, la rândul lor, lucrări venite din alt judeţ.

În data de 26 iunie vor fi afişate rezultatele (pâna la ora 16,00), iar eventualele contestaţii vor fi depuse între orele 16:00-20:00. Acestea vor fi soluţionate în intervalul 27-29 iunie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 30 iunie 2017.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80 %, şi media generală de absolvire a claselor a V-a –a VIII-a, care are o pondere de 20 % în calculul mediei de admitere.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare