Ultima carte semnată Suzan Mehmet, lansată oficial la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, de la ora 17.00, oamenii de cultură tulceni au ajuns la Casa Avramide, acolo unde au participat la lansarea cărţii „Sophia“, ultimul roman semnat de tulceanca Suzan Mehmet.

Invitaţii au discutat despre lucrare, dar şi despre cea care semnează „Sophia“. Jurnalistul tulcean Dan Arhire a realizat, pentru cei prezenţi, un portret al autoarei, de la începuturile sale în lumea presei şi până la romanele la care a lucrat în ultimii ani.

A fost a doua lansare, după cea de la Bookfest, care a avut loc în urmă cu o săptămână în Capitală.

Cartea va putea fi găsit în librăriile Cărtureşti (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Constanţa, Cluj, Timisoara, Iaşi etc), Librarium (Bastilia-Bucureşti, BookCorner-Cluj, Cartea de nisip -Timişoara, Avantgarde-Iaşi), CLB (Eminescu, Sadoveanu), Okian-Braşov, Librăria MNLR.

Născută la data de 17 decembrie 1969, la Tulcea, Suzan Mehmet este absolventă a Colegiului Spiru Haret, apoi a urmat cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, iar în 2011 a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul USH Bucureşti.

A lucrat ca redactor pentru cotidianul tulcean Acum, pentru Jurnalul Naţional, director al cotidianului Obiectiv, actualmente director al Institutului Cultural Român, filiala Tulcea.

A publicat, până acum: Capital de toleranţă, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1998; Ieri bisect. Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1999; Eul dement, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2000; Sau nu, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2001; Les Maux au Coeur. Rodez: Le Fil d' Ariane, Collection Plume, 2006 (traducere); Vortex, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2008, iar în 2013, Sophia, Tracus Arte.

Mai citiţi şi:

Lansare de carte: „Aromânii pretutindeni, nicăieri“

FOTO Lansare de carte: „Tulcea, la 1870“, descrisă de profesorul Nicolae Ariton

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”