Tulcea: Mielul de Paşte, pe cale de dispariţie din cauza preţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri dimineaţă, pe piaţa din municipiu au apărut primii miei sacrificaţi pentru Paştele din 2011.Mieii se vor vinde numai în hala de lapte din Piaţa Sfântu Gheorghe, singura autorizată sanitar veterinar pentru acest tip de comerţ temporar. Preţul unui kilogram de carne de miel îi pune pe fugă pe cumpărătorii tulceni.

Pentru un kilogram tulcenii ar trebui să scoată din buzunar 28 de lei, cu 4 lei mai mult decât anul trecut. Comercianţii explică acest preţ prin creşterea tuturor tarifelor, de la apă şi până la energie electrică.
Tulcenii nu au, însă, posibilităţi materiale să respecte această tradiţie. Pentru un miel întreg, tulcenii ar trebui să scoată din buzunar aproape 350 de lei, adică aproape toţi banii dintr-o lună pentru şomeri sau pensionari. Mai mult decât atât, spun cumpărătorii, mielul are mai mult oase, aşa că banii sunt aruncaţi pe fereastră.
„De unde să iau eu 300 de lei pentru un miel de 10 kilograme? Eu am pensie de 500 de lei, iar dacă iau un miel, mai iau şi câţiva cozonaci, nişte ouă, că doar trebuie să merg şi eu la biserică, nu mai mănânc nimic toată luna, nu mai plătesc întreţinere, nu mai cumpăr nimic pentru casă? Nu pot să dau atâţia bani“, spune Axenia Porfir (67 de ani), din Tulcea.
Nici cei mai cu dare de mână nu privesc cu ochi buni aceste preţuri: „Am venit doar să inspectez, să văd preţurile. Dar la 28 de lei nu cred că merită să mai iei un miel... Păi de banii ăştia cumpăr o groază de carne de porc, pulpă sau ceafă. Şi e macră! Aşa dau 28 de lei pe kilogram, dar din două kilograme unul este de oase, pe care le arunci“, spune Ştefan Gavrilă, avocat. În mod obişnuit, spune avocatul Gavrilă, cumpără în fiecare an miel, nu se ţine departe de carnea de oaie. „Dar la preţul ăsta aleg carnea de porc, e la fel de bună“.

Hala, aproape goală

În hala de lapte de la Piaţa Sfântu Gheorghe numai doi comercianţi au ajuns ieri de dimineaţă, de la ora 7.00. Amândoi spun că e pustiu încă de dimineaţă. Oamenii vin, se uită la preţuri, întreabă dacă se poate negocia, după care pleacă. Oricum, clienţii vin de regulă cu câteva zile înainte de Paşte (în Joia Mare).

„Nu prea cumpără lumea, că nu au bani. Noi avem şi oferte. Avem şi jumătate de miel la aproximativ 4 – 5 kilograme, pentru cei care vor să respecte tradiţia şi să aibă un drob, o friptură de miel pe masa de Paşte. Preţul unei astfel de bucăţi este puţin peste 100 de lei, maxim 150 de lei“, spune unul dintre comercianţi.

Atenţie, să nu cumpăraţi câini!

Autorităţile sanitar veterinare recomandă tulcenilor să nu rişte să cumpere miei mai ieftini de pe piaţa neagră. „Sunt animale sacrificate în condiţii improprii, iar, în plus, nici nu poţi ştii dacă sunt cu adevărat miei sau sunt alte animale. În punctele autorizate facem verificări permanente tocmai pentru a proteja consumatorii. Nimeni nu ar trebuie să îşi rişte sănătatea pentru câţiva lei“, spune Marinela Tertiş, director al Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea.
Citiţi mai mult în Adevărul de Seară Tulcea!