Tulcea: Mai bine pe stradă decât sub aripa statului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aici doarme Florin Bâtcu (colaj)

De ani buni trăiesc pe străzile municipiului şi îşi cumpără pâinea zilnică din statul cu mâna întinsă. Cu toate că au fost luaţi de multe ori de pe străzi şi duşi în centrul de urgenţă Phoenix, cerşetorii refuză ajutorul statului şi fug înapoi pe stradă, la viaţa cu care s-au obişnuit.

Toată lumea îi cunoaşte. Sunt aceleaşi câteva feţe care îţi ies în cale şi îţi cer ceva mărunţiş. Oamenii le mai dau un ban, pentru că sunt impresionaţi de povestea lor. Atunci când vine a zecea oară şi îţi cere un ban, însă, te obişnuieşti cu povestea tristă de viaţă şi nu îţi mai rupi din porţia zilnică pentru a-i ajuta. Poliţia îi amendează, dar amenzile nu sunt niciodată încasate, pentru că cerşetorii nu au bani câştigaţi legal. Primăria acuză să ei sunt cei care ne gonesc turiştii şi vrea să le dea un loc unde să doarmă noaptea, dar nu are şanse de izbândă: viaţa cu mâna întinsă este tot ce ştiu aceşti oameni.

Cerşeşte ziua, iar noaptea doarme într-o casă de romi

Subcomisarul Gabriel Subţirelu din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliţiei tulcene ne-a povestit situaţia unora dintre cei mai cunoscuţi cerşetori ai municipiului.

Ştefan Iordana (64 de ani) este în fiecare zi pe piatra din spatele Pieţei Noi. Cerşeşte de câţiva ani şi, cu toate că are un loc unde doarme noaptea, revine pe străzi în fiecare dimineaţă, la prima oră.

„Femeia din Piaţa Nouă locuieşte la o familie de romi de la marginea oraşului. Nu ştim dacă aceştia îi iau sau nu banii, pentru că niciodată nu s-a plâns. Mai mult, cu toate că am luat-o de zeci de ori de pe străzi, i-am explicat facilităţile pe care le are într-un centru al primăriei, ne roagă să nu o internăm şi să o lăsăm acasă. A doua zi, la 8.00 dimineaţă, este din nou la cerşit“, spune  spune scms. Subţirelu.


Doarme într-un focar de infecţie

Florin Bâtcu (37 de ani) este din Galaţi şi de câteva luni trăieşte din cerşetorie pe străzile municipiului Tulcea. Cel mai des el apare în faţa tulcenilor în zona Pieţei Vechi şi asta pentru că „locuieşte“ în zonă.

„Nu ştim cum a ajuns la Tulcea, dacă cineva l-a abandonat aici sau dacă vine singur. Este extrem de agresiv cu poliţiştii, iar atunci când încercăm să îl luăm de pe străzi oamenii ne sar în cap, sunt impresionaţi de povestea lui“, mai spune Gabriel Subţirelu. Florin nu are picioare. Şi le-a pierdut acum peste două decenii, atunci când a sărit din tren pentru că nu avea bilet. Nu i-a reuşit săritura, iar trenul i-a retezat picioarele.
Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile