Tulcea: Grătar de peste 100 de kilograme de scrumbie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea au depistat două persoane care transportau 115 kilograme de peşte, fără a deţine documentele  prevăzute de legislaţia în vigoare. Cei doi erau în pline pregătiri pentru sărbătoarea Floriilor.


În cadrul unor acţiuni pe linia combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră au depistat, pe raza localităţii Mahmudia, două persoane  în vârstă de 22 de ani, respectiv 67 de ani, domiciliate pe raza judeţului Tulcea, care transportau, cu două autoturisme, 115 kilograme de scrumbie proaspătă, pentru care nu au putut prezenta documente justificative de provenienţă şi transport.
Fiind întrebaţi de provenienţa peştelui aceştia  au declarat că au cumpărat peştele de la pescarii de pe raza localităţii Mahmudia,  pentru consumul propriu.
„Întreaga cantitate de peşte a fost predată unor societăţi comerciale de profil, iar celor două persoane le-au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport peşte fără documente legale“, spune Natalia Agighioleanu purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Tulcea.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea