Pensionarii militari şi revoluţionarii ies azi în stradă la Tulcea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce marţi aproximativ treizeci de membrii ai Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere au participat la un miting de protest în capitală, astăzi foştii militari vor protesta în Piaţa Civică

Mitingul organizat de foştii militari dar şi de revoluţionarii tulceni, care au obţinut autorizaţia, este practic primul autorizat oficial la Tulcea în ultima perioadă, deşi mai multe zile la rând s-a protestat în Piaţa Civică.
„Protestăm împotriva actualei guvernări, am ajuns la capătul puterilor, nu doar noi militarii, toată lumea“ a spus ieri colonelul în rezervă Eugen Stroe, liderul pensionarilor militari din Tulcea.
Reprezentanţii Jandarmeriei Tulcea spun că manifestarea este autorizată, şi că vor participa la aceasta pentru menţinerea ordinii publice.
„Este o manifestare ce a fost aprobată în condiţiile legii, ea se poate desfăşura în Piaţa Civică între orele 17-22“ spune purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Tulcea,Marian Ciubotaru.
Interesant este faptul că înainte de manifestare, foştii militari şi-au depozitat pancardele anti Oprea în sediul PNL Tulcea, pentru a nu le crea probleme celor ce administrează Casa Armatei, după cum a spus colonelul Stroe.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie