Pedepse pentru cei care dau şpagă poliţiştilor. Ce au păţit tulcenii trimişi în judecată pentru dare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condamnaţi pentru dare de mită

În 2010 trei tulceni au decis să îşi rezolve problemele legate de circulaţie prin plasarea de bani către agentul constatator. Toţi trei au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. Iată pedepsele primite de aceştia: 

Titi Şaban din Babadag a fost prins de un agent din localitate în timp ce conducea având o alcoolemie de 1,25 la mie. I-a oferit poliţistului 1.000 de lei pentru a scăpa de dosarul penal, dar nu i-a mers. A fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar în decembrie 2010 a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
Ali Ghiocel a băut bine (1,75 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi a urcat la volanul unei maşini Dacia. S-a plimbat prin Isaccea, iar la un moment dat a ratat o curbă şi a ajuns cu maşina într-un gard. Poliţia a ajuns la faţa locului, iar Ghiocel a găsit repede soluţia de a scăpa de răspunderea penală: a oferit şpagă. Nici lui nu i-a mers. Ghiocel a fost trimis în judecată şi a fost condamnat săptămâna trecută de a doua instanţă (Curtea de Apel) la doi ani de închisoare cu suspendare.
Florin Ojog, angajat al firmei Gherguț SRL din Bacău, i-a oferit unui agent din cadrul Poliției Tulcea suma de 100 de euro pentru a nu aplica o amendă firmei. De asemenea, inginerul Cosmin Muscalu de la aceeași firmă i-a oferit polițistului tulcean serviciile unui excavator pentru a nu-l amenda pe șoferul care a condus beat un utilaj folosit în construcții. Au fost trimişi în judecată şi şi-au primit pedeapsa: Cosmin Muscalu a primit o amendă penală de 2.000 de lei, iar Florin Ojog o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare