O femeie și-a pierdut braţul drept în urma unui accident rutier produs în județul Tulcea

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 50 de ani a rămas fără braţul drept, care i-a fost amputat în urma unui accident rutier produs joi, în apropierea localităţii Plauru din judeţul Tulcea, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Tulcea.

Accidentul a avut în apropiere de Plauru FOTO: ISU Tulcea

Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs în apropierea localităţii Plauru, iar din primele informaţii, în eveniment a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane, dintre care una posibil încarcerată.

"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, precum şi două ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea. La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat că este vorba despre un accident rutier, cu un autoturism implicat, în care se aflau o persoană de sex feminin de 50 de ani şi una de sex masculin, de 21 ani, ambele conştiente, cu multiple traumatisme, iar femeia se afla în stare de şoc cu membru superior dreapta amputat în urma evenimentului rutier. Nu a fost necesară utilizarea echipamentelor de descarcerare, întrucât victimele s-au autoevacuat înainte de sosirea salvatorilor", a transmis ISU Tulcea, scrie Agerpres.

Potrivit ISU Tulcea, un ofiţer şi doi subofiţeri din cadrul Poliţiei de Frontieră şi pompierii SVSU Ceatalchioi au acordat sprijin victimelor accidentului până la sosirea echipajelor de intervenţie.

Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale, în vederea acordării primului ajutor medical şi transport la o unitate de primiri urgenţe, fiind conştiente şi prezentând diferite traumatisme.

De asemenea, pompierii au asigurat măsurile necesare pentru evitarea unui incendiu la vegetaţia din proximitatea autoturismului avariat şi au deconectat bornele de la baterie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete