Militarul care conducea ambarcațiunea implicată în tragedia de la Sulina a fost arestat preventiv

0
0
Publicat:

Curtea Militară de Apel București a dispus luni arestarea preventivă a conducătorului ambarcațiunii care s-a răsturnat la Sulina la sfârșitul lunii iulie, accident soldat cu patru morți, potrivit Agerpres.

Accidentul a avut loc pe 28 iulie FOTO Arhivă

Iniţial, pe 31 iulie, Tribunalul Militar Bucureşti l-a plasat pe bărbat sub control judiciar, însă Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis ca el să fie arestat preventiv, după ce fost admisă contestaţia procurorilor.

Conducătorul ambarcaţiunii este militar în Sulina şi a fost pus sub acuzare de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru ucidere din culpă.

"La data de 28 iulie 2025, în jurul orei 18:00, inculpatul I.C.A. a plecat din Portul Sulina, conducând ambarcaţiunea de agrement Corsar 850 Tour - 01227 - MC, cu 14 persoane la bord, ignorând dispoziţiile regulamentelor de navigaţie şi măsurile de prevedere specifice acestei activităţi, iar în jurul orei 19:30, în zona Golfului Musura, între digul de nord şi epava Turgut S., în contextul vremii nefavorabile şi a valurilor mari, ambarcaţiunea s-a răsturnat, în urma accidentului naval rezultând decesul a patru persoane", menţionează Parchetul într-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că militarul care conducea ambarcaţiunea nu a respectat următoarele măsuri de prevedere şi dispoziţii regulamentare:

* ar fi condus o ambarcaţiune de agrement primind la bord pasageri peste numărul maxim permis de norme, şi anume 14 persoane, inclusiv conducătorul ambarcaţiunii, în loc de 12 persoane, cât era permis de configuraţia bărcii, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcaţiune de agrement;

* nu ar fi respectat îndatoririle generale de vigilenţă, prevăzute de art. 1.04 şi 1.05 din regulamentul de navigaţie pe Dunăre, aprobat prin OMT nr. 859/2013, întrucât a plecat din Portul Sulina fără să ţină cont de vremea nefavorabilă de la acel moment, punând astfel în pericol viaţa pasagerilor;

* ar fi pătruns cu ambarcaţiunea în zona apelor mării teritoriale, Golful Musura, deşi aceasta face parte din categoria de proiectare tip C, fiind prevăzută doar pentru navigarea pe căi navigabile interioare, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcaţiune de agrement.

Pe 28 iulie, în jurul orei 19:30, ambarcaţiunea de agrement, care a plecat din Portul Sulina cu destinaţia Golful Musura, având la bord 14 persoane, printre care un copil, s-a răsturnat în zona epavei "Turgut S.", imediat după ieşirea prin Bara Sulina, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile şi a valurilor mari, cu înălţimi estimate între 1,5 şi 2 metri.

Imediat după producerea accidentului a fost declanşată o amplă intervenţie de căutare şi salvare. La faţa locului au fost mobilizate echipaje şi ambarcaţiuni ale Căpităniei Portului Tulcea, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea, precum şi ale Poliţiei Transporturi Tulcea.

Eforturile echipelor de salvare au fost sprijinite şi de localnici, care au intervenit cu mai multe ambarcaţiuni particulare.

Toate cele 14 persoane aflate la bordul ambarcaţiunii au fost recuperate din apă, patru dintre acestea - inclusiv un copil - fiind declarate decedate de către echipajele medicale sosite la faţa locului.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare