Începe vânătoarea de comori la Tulcea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de copii vor căuta mâine, de la ora 10.00, comorile ascunse în  Biblioteca judeţeană „Panait Cerna“. 27 de copii cu vârsta între 4 şi 12 ani sunt parte din proiectul „Comoara din bibliotecă“, marca EUdivers.


Traseul vânătorii va parcurge 11 săli din incinta Casei Cărţii şi îi familiariza pe tineri cu oferta completă a instituţiei. Cele trei echipe participante - echipa roşie, echipa albastră şi echipa galbenă, formate din câte nouă copii, vor avea la dispoziţie două ore pentru a  vâna 11 indicii necesare pentru  descoperirea  comorii din bibliotecă, furnizată  de Centrul EUdivers.
„Dacă proiectul îşi va atinge scopul educativ şi ludic  iar feed-back-ul participanţilor va fi pozitiv,  intenţionăm să organizăm în parteneriat cu instituţii şi organizaţii nonguvernamentale tulcene un eveniment similar, care să implice un număr mai mare de copii“, spune Ana Lazăr, din cadrul Centrului EUdivers.
Evenimentul, iniţiat şi implementat de Asociaţia Centrul European pentru Diversitate (Centrul EUdivers) în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Tulcea, vizează atât atragerea  tinerilor tulceni  în număr cât mai mare la activităţile organizate de secţiile bibliotecii,  cât şi familiarizarea acestora cu metodele educaţiei nonformale. Prin joc, în cazul acesta metoda „tresure hunting” (vânătoarea de comori), tinerii vor învăţa să lucreze în echipă, să îşi dezvolte aptitudinile de comunicare, să îşi folosească aptitudinile native pentru rezolvarea sarcinilor şi implicit obţinerea indiciilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile