GALERIE FOTO Tulcea: „Să vină mama la înmormântarea mea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Marian Dache (15 ani) din Neatârnarea (comuna Beidaud) a fost găsit spânzurat ieri după amiază. Descoperirea a fost făcută de nepotul tânărului, Radu (8 ani). Copilul se juca în curte şi l-a văzut pe unchiul său mort în grajd, vineţiu la faţă.

Nepotul s-a speriat, a început să ţipe şi a alertat vecinii. Aceştia sunt cei care au chemat Ambulanţa, dar medicii tulceni nu au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul.
Băiatul locuia cu sora lui mai mare, Georgiana (18 ani). Cei doi erau în grija surorii, Lăcrimioara Jufa (30 de ani) şi cumatului Dumitru Jufa (35 de ani) din Neatârnarea. Din câte spun vecinii, băiatul avea o situaţie familială mai delicată. Tatăl lui a murit acum câţiva ani pe drumul dintre Războieni şi Corugea. A fost găsit degerat în mijlocul străzii. Mama copilului lucrează în Italia, iar el rămăsese în grija surorii şi cumnatului.


Probleme cu banii

Erau foarte săraci. Soţii Jufa sunt asistaţi social. Femeia stă acasă şi beneficiază de alocaţile celor doi copii. Soţul a lucrat la o firmă de construcţii în Constanţa, iar acum nu mai are niciun venit.
„Chiar azi dimineaţă m-am întâlnit cu Jufa, bărbatul care avea grijă de ei şi îmi spunea că are mari probleme cu banii, că a avut şomaj şi acum i s-a terminat. Nu mai găsea de treabă pe nicăieri, nici noi nu mai aveam cum să îl ajutăm. Cred că de sărăcie a făcut asta“, spune primarul din comună, Constantin Camburi.
În casa din Neatârnarea locuiesc şase persoane: cei trei fraţi, cumnatul lui Cătălin şi cei doi nepoţi ai băiatului. Au cumpărat casa în urmă cu aproximativ 10 ani, după ce s-a înschis mina din zonă, unde a lucrat şi Dumitru Jufa.

VEZI AICI GALERIE FOTO!

A renunţat la şcoală

Cătălin a făcut clasele V-VIII la şcoala generală din Neatârnarea, iar după aceea a plecat la şcoală în Tulcea, la liceul Anghel Saligny din municipiu (specializarea electromecanică). Nu a rezistat mult, nu pentru că ar fi fost leneş, ci pentru că nu a avut bani, spun vecinii: „Noi aşa ştim, că a plecat în septembrie la şcoală şi a stat până în noiembrie, pentru că nu a mai avut cu ce să plătească internatul. S-a întors acum trei – patru luni şi a rămas acasă, să vadă de curte şi de treburile casnice“, spune Constantin Neagu, vecin.
Directorul şcolii are, însă, o altă explicaţie: băiatul nu prea vroia să înveţe: „Nu cred că a fost vorba de bani, pentru că la noi internatul costă numai 20 de lei pe lună, am fi găsit soluţii pentru a-l ţine la cămin. Se califica şi pentru programul Bani de liceu, aşa că se putea face ceva. Dar noi am avut mari probleme cu acest copil. Sărea de la geamul internatului şi fugea. Îi spuneam că o dată o să se rănească, dar nu vroia să asculte“, spune Nistor Năparu, directorul liceului.

Acesta îşi aminteşte că băiatul a stat mai mult în biroul său decât în bancă, şi asta pentru că a renunţat la şcoală după o săptămână. „Am făcut tot ce ne stătea în puteri să îl convingem să vină la şcoală. Am vorbit şi cu poliţia, am vorbit şi cu mama lui, care este în Italia. Dar nu am reuşit să îl convingem“, mai spune Năparu.

Instrucţiuni pentru înmormântare

Băiatul a scris în biletul de adio că va face acest gest pentru că s-a săturat de greutăţile vieţii şi că nu mai poate suporta. În acelaşi bilet şi-a cerut scuze în repetate rânduri de la cei apropiaţi pentru suferinţa cauzată. Vecinii băiatului au văzut biletul. Dumitru Neagu  povesteşte ce scria în bilet: că şi-a trăit viaţa şi că îi pare rău pentru acest gest. De asemenea, băiatul a lăsat ultimele instrucţiuni pentru înmormânatare: să i se facă pomeni, să îi dea haine şi telefon mobil vărului lui, Gheorghe, să-i cheme prietenii la înmormântare, să-i cumpere haine noi de la Nike. Şi să vină mama lui la înmormânatare.
„Mama lui este în Italia, şeful de post a anunţat-o să vină. A fost ultima dorinţă a copilului, aşa că sigur va veni“, spune Neagu.




Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile