GALERIE FOTO Tulcea: Electoratul din Horia îşi bea votul, dar nu-l cedează!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie prea prinşi cu treaba, fie sătui de eternele promisiuni electorale, tulcenii din comuna Horia nu se lasă impresionaţi de campania electorală pentru funcţia de primar. Ce-i drept nici campania nu e ca pe vremuri, cu mici şi valuri de bere.

Soarele a trimis oamenii la muncă prin grădini şi i-a scos pe „fruntaşi“ la mesele din faţa cârciumilor. Dintr-un Logan tapisat cu afişe se aude imnul PDL, iar lângă, un localnic mărunţel dansează reţinut, cu o halbă de vin în mână. Zice că i-a dat un nene cu fular portocaliu, dar nu degeaba, ci pentru că îl cunoaşte de mulţi ani. Nu ştie dacă şi candidează la ceva, dar să fie primit. Vinul.



Campanie de primăvară
Circa 1500 de tulceni din comuna Horia sunt aşteptaţi la vot pe data de 3 aprilie, după ce recent au rămas fără primar, acuzat de abuz în funcţie, condamnat cu suspendare şi lăsat de Prefectură fără scaun. O echipă de campanie cu fulare portocalii bate pe la porţile oamenilor, majoritatea acestora muncind în grădină, la tăiat via, săpat, udat. Fiecare cu campania lui. Primesc cu sfială tradiţionalele pixuri, brichete şi calendare cu inscripţii motivante: „Golea primar!“. După vreo trei porţi vizitate barometrul politic este clar.



„Cu omu n-au nimic, că-i de aici, dar când aud de PDL încep să înjure ca la Antena 3“, se plâng cei din staf-ul de campanie.
Omul vs. Partid
Mai toţi se plâng de Guvern, de Boc, iar oamenii cu campania încearcă să le abată atenţia către candidat: „Lasă-l pe Boc, uite Petrică e din sat, e gospodar, votează-l pe el“.



Degeaba, lumea înjură de pensii, taxe, impozite, sărăcie, Răzvan Lucescu, toate se sparg în capul bietului candidat.
„O fi candidatul gospodar, dar lumea nu mai crede în partide, noi alegem omul, dar partidul îl trage la vale“, spune Ion Iacob (67 de ani). Candidatul liberal a vrut să dea două lovituri deodată, afişându-se pe hârtie alături de Crin Antonescu, şi el tulcean. Contracandidaţii o acuză pe candidata liberală că şi-a făcut afişe mai mari decât ei, iar PSD-iştii au lansat zvonul că portocaliii oferă 500 de euro pentru un vot.



„Au dat o bere“
Nimeni nu se poate lăuda cu bancnota de 500 de euro, în schimb au mai primit câte o bere sau o halbă cu vin de surcică.
„Domnii de la oraş au dat o bere, da' nu mai ştiu de la ce candidat erau, că te ameţesc... Alege-l pe ăla, apoi vin alţii“,  povestesc doi localnici postaţi strategic la barul de lângă un sediu de campanie.



Luaţi la întrebări, susţin cu demnitate că berea nu le influenţează decizia finală. Ba chiar se dau nehotărâţi, în aşteptarea unor alte propuneri concrete, la halbă sau la sticlă: „Uite cum stam sub toate trei afişele, nu ţinem doar cu unul“!
Campanie tradiţională cu mici şi bere
Sâmbătă a fost o zi bună pentru electorat, cu mic cu mare. De fapt cu mici cu muştar, şi o bere două, că doar s-a lansat candidatul PSD, la Căminul Cultural. A curs şi lumea, dar şi reclamaţia, direct la Poliţie, cum că se cumpăra voturi la buza grătarului şi cu naveta.



Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară!

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil