GALERIE FOTO Aniversare la Tulcea: 14 ani de „Pur și Simplu… Tineri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foşti şi actuali elevi ai cercului de reporteri ai Palatului Copiilor s-au reunit ieri la Tulcea cu ocazia aniversării a 14 ani de când există ideea emisiunii „Pur şi Simplu Tineri“.

A început acum 14 ani, ca un cerc de reporteri în cadrul Palatului Copiilor. A primit un nume, a crescut cu ajutorul voluntarilor, iar acum „Pur şi Simplu Tineri“ are deja 14 ani.



Şapte generaţii de elevi au plâns, au râs cu lacrimi, au povestit şi şi-au amintit cum erau vremurile în anii ’90.
Prima generaţie. 1997, toamna. Viorica Petre, profesorul coordonator, a ajuns în  Inspectoratul Şcolar. Vine cu o idee nouă, după ce a văzut la televizor un sondaj făcut printre tulceni.



„Îşi dădeau oamenii cu părerea despre nevoia de educaţie a elevilor. Şi mi-am dat seama că putem face ceva cu şi despre tineri“. Propune numele emisiunii: „Din viaţa şcolii“. Unul dintre primii elevi dezaprobă: „De unde aţi scos-o şi pe asta? Nu merge…“. Aşa că au găsit numele: „Pur şi simplu tineri“.


Elevi ai şcolii de televiziune şi radio au avut ocazia, ieri, să-l vadă pe actualul primar Constantin Hogea pe vremea când era director de şcoală, pe actualul senator Ion Bara pe vremea când era inspector, dar şi pe fostul director al Liceului Spiru Haret, regretatul Cezar Calenic.
Citiți mai multe amănunte în ediția tipărită Adevărul de Seară de mâine!

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile