FOTO VIDEO Raliul Deltei revine după 20 de ani. Cum arătau maşinile de curse în anii ’80 şi cum arată acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raliul Deltei, 1982 FOTO raliuldeltei.ro

Este cel mai lung raliu din România: 457 de kilometri, din care probele speciale 133 de kilometri. Cea mai lungă probă specială are 19,8 kilometri, spune unul dintre organizatorii evenimentului, Mihai Tănase.

Invitaţi speciali: 12 echipaje din mai multe ţări (care au confirmat deja participarea). Este vorba despre campioni din Italia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina.

Un astfel de eveniment implică şi costuri pe măsură. După cum spun organizatorii, peste 137.000 de euro costă întregul eveniment.

Eveniment sportiv, reînviat după două decenii

Raliul Deltei revine în acest an în atenţia iubitorilor acestui sport, după o absenţă de 20 de ani. „Primul an este cel mai greu, noi va trebui să refacem traseele care s-au deteriorat în atâţia ani“, spune preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Un eveniment extrem de important care a marcat existenţa judeţului nostru timp de 13 ani (1980 şi 1993), Raliul Deltei, a trecut în ultimii 20 de ani într-un con de umbră.

La vremea respectivă, acest raliu se înscria în calendarul Campionatului Naţional de Raliuri, dar şi în Campionatului European de Raliuri.Clubul Nautic Motorsport Constanţa şi Scorpion Rally Team au revitalizat acest eveniment uitat de două decenii şi îl readuc în atenţia publicului.

În primele zile ale verii, municipiul, dar şi judeţul vor fi luate cu asalt de iubitori ai sporturilor pe patru roţi. Pe 27 mai tulcenii vor putea admira primele maşini care se înscriu în competiţie, iar pe data de 31 mai se dă startul.

Raliul Deltei, programul fiecărei zile

Raliul va începe luni, pe data de 27 mai 2013, când echipele tehnice şi maşinile de concurs vor ajunge la Tulcea.

Marţi, pe data de 28 mai 2013, începe amenajarea Parcului de Service pe faleza din Tulcea, iar echipajele vor face înscrierile pentru recunoaşterea traseului
raliului, urmând ca de la prânz să se deplaseze efectiv pe probele ce urmează a fi parcurse.

Miercuri, 29 mai 2013, este a doua zi dedicată recunoaşterilor, dar şi ziua în care sosesc la Tulcea o mare parte din cei implicaţi în desfăşurarea acestui eveniment: oficialii raliului, invitaţi, VIP-uri, mass media, spectatorii tradiţionali, echipele sponsprilor.

Joi, 30 mai 2013, este prima zi a raliului. Echipajele pot face primele antrenamente. În timpul acestor antrenamente oficialităţile locale, invitaţii, sponsorii vor avea ocazia de a încerca postura de co-pilot al unor poiloţi consacraţi. Spre seară va avea loc prezentarea echipajelor într-o paradă prin centrul Tulcei, ocazie cu care echipajele vor primi startul oficial în Raliul Deltei.  Urmează verificările tehnice, iar maşnile de concurs vor intra în Parcul de Service, amplasat pe faleza din Tulcea.

Vineri, 31 mai 2013, se dă startul. Echipajele vor parcurge probele speciale Teliţa, respectiv Cocoşu, după care revin în Parcul de Service. Prima zi se va încheia cu prima Super Specială a raliului, desfăşurată în centrul municipiului Tulcea.

Sâmbătă, 1 iunie 2013 vor fi parcurse celelalte două probe speciale: Babadag (drumul forestier) şi Agighiol (zona eoliene), după care echipajele revin în parcul de service. Ziua se încheie cu a doua Super Specială în centrul municipiului Tulcea.

Raliul Deltei (ediţia XIV) se încheie cu festivitatea de premiere, care va avea loc pe faleza municipiului Tulcea.

Evenimentul anului 2013

Cu un start bun, acest raliu poate atrage atenţia întregii ţări (sau chiar întregului continent) asupra judeţului şi municipiului Tulcea.

„Consider că dacă avem un start foarte bun Raliul Deltei va deveni reperul sezonului turistic în judeţul Tulcea“, mai spune preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu. Acesta este de părere că la începutul acestei veri populaţia judeţului se va dubla, ca urmare a acestui eveniment.

Acest raliu este o dovadă că administraţia publică locală încearcă să învie tot ceea ce a prezentat interes. Este evident câştigul de imagine adus de acest eveniment“, a spus primarul municipiului, Constantin Hogea.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort