FOTO De Ziua Mondială a Apei: Expoziţie „Delta Dunării, cel mai tânăr tărâm al bătrânei Europe“. Iată cele mai frumoase imagini!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pământ nou (fotograf: Daniel Petrescu)

Joi, pe 22 martie 2012, de la ora 15.00, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării va organiza, la sediul  Centrului Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării, vernisajul expoziţiei de fotografii intitulată „Danube Delta – Images from the youngest land of the old Europe“.

Ziua Mondială a Apei este sărbătorită în fiecare an pe 22 martie pentru a atrage atenţia lumii întregi asupra importanţei apei şi pentru a susţine cauza managementului sustenabil al resurselor de apă.
În 1992, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), care a avut loc la Rio, în Brazilia, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 22 martie 1993 ca fiind prima Zi Mondială a Apei, iar de atunci aceasta a fost sărbătorită anual.
Tema sugerată pentru Ziua Mondială a Apei din acest an este „Apa şi siguranţa alimentară“ şi are ca motto: „Lumea este însetată pentru că ne este foame“. Aceasta temă are drept obiectiv sensibilizarea cu privire la cantitatea de apă necesară pentru a produce alimente.

Click pe poză pentru a vedea o parte din imaginile ce vor fi expuse la acvariu!

Cele mai frumoase imagini din Deltă
Expoziţia de fotografii ce va fi vernisată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Apei a fost inaugurată de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării anul trecut la Orth, Austria, Parcul Naţional Donau Auen, cu ocazia deschiderii evenimentului „Anul României“ organizat în perioada 1 mai – 15 noiembrie 2011, în cadrul proiectul DANUBEPARKS.
Pentru această expoziţie au fost selectate cele mai bune 35 fotografii realizate de opt fotografi: Mihai Baciu, Dan Bandacu, Iliuţă Goean, Alex Ifrim, Helmut Ignat, Valeriu Leonov, Daniel Petrescu, Petre Şolcă. Fotografiile surprind în detaliu frumuseţea inegalabilă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, având fiecare o istorie proprie şi o semnificaţie deosebită pentru fotografi.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!