Curtea de Conturi: Asociaţia de Fotbal Club Delta Tulcea a primit ilegal peste un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii nu au fost acordaţi cu respectarea tuturor prevederilor legale FOTO Arhivă Adevărul

Informaţia apare în raportul Curţii de Conturi, referitor la modul în care s-au cheltuit banii publici în judeţul Tulcea în cursul anului 2011. Iată de ce spun cei de la Curtea de Conturi că banii ar fi fost alocaţi fărărespectarea prevederilor legale:

„Municipiul Tulcea nu a respectat prevederile legale nici în faza de atribuire şi nici în derularea contractului de finanţare nerambursabilă în baza căruia au fost efectuate, în anul 2011, plăţi totale de 4.890 mii lei către Asociaţia Fotbal Club Delta Tulcea. Astfel, contractul de finanţare nerambursabilă a fost încheiat fără ca autoritatea finanţatoare (UAT Municipiul Tulcea) să atribuie finanţarea pe bază de selecţie publică de proiecte“, se arată în raportul Curţii de Conturi, făcut public la finalul lunii trecute (pe site-ul instituţiei).

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie