Aproape 800 de pietoni, amendaţi după ce au trecut strada pe lângă zebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traversează neregulamentar şi îşi riscă viaţa FOTO Arhivă Adevărul

Este vorba despre o acţiune derulată de Poliţia Rutieră Tulcea în perioada 7 - 19 mai 2013, desfăşurată în zonele în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public sau a nerespectării de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost aplicate, per total, 827 sancţiuni contravenţionale în valoare de 65.475 lei. Poliţiştii au reţinut 46 permise de conducere pentru neacordare prioritate pietonilor.

„Dintre aceste amenzi, 781 au fost aplicate pietonilor pentru traversare neregulamentară“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.

Cele două cauze ale accidentelor rutiere, traversarea neregulamentară şi neacordarea priorităţii pietonilor, rămân în atenţia Poliţiei Rutiere urmând a fi organizate acţiuni şi în perioada următoare.

În primele patru luni 2013, pe raza judeţului Tulcea, traversarea neregulamentară a fost cauză generatoare pentru un număr de 16 accidente rutiere soldate cu patru răniţi grav şi 12 răniţi uşor (la fel ca în 2012). Important este că în primele patru luni 2013 nu a fost înregistrat niciun deces în urma unui accident rutier cauzat de traversarea neregulamentară (faţă de un deces în 2012).

„Neacordarea priorităţii pietonilor a fost cauza unui număr de nouă accidente rutiere. Numărul răniţilor grav în uma unor astfel de accidente a crescut de la unul în 2012 la doi în 2013, iar numărul răniţilor uşor de la cinci în 2012 la şapte în 2013. Nici în 2012, nici în 2013 nu au fost decese în urma accidentelor rutiere cauzate de neacordarea priorităţii pietonilor“, mai spune Daniela Condrea.

Mai citiţi şi:

FOTOREPORTAJ „Sunt grăbit, traversez pe unde vreau“. Cum îşi riscă tulcenii viaţa în fiecare zi

Sute de pietoni au fost amendaţi de Poliţie

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model