VIDEO Primarul Timişoarei s-a postat pe Facebook mâncând dude de pe marginea drumului: „Groaznic de neigienice!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Robu a postat pe Facebook o înregistrare în care apare mâncând dude de pe marginea drumului

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ în care apare mâncând dude dintr-un dud aflat pe marginea drumului.

Periodic, actualul primar al Timişoarei, fost rector şi prorector al Universităţii Politehnica, fost senator şi membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, lasă haina de academician sau politician şi o îmbracă pe cea de copil. „10 GOLURI! Da, atâtea am dat aseară, 10, într-un joc pe iarbă, primul din acest an pe iarbă, după două luni de pauză de sport, din cauza problemelor de la genunchi!  Ce joc minunat e fotbalul ăsta!”, este mesajul care însoţeşte imaginile de la ultima miuţă la care a participat Robu. Chiar dacă internauţii i-au spus că adversarii s-au dat la o parte pentru a-l lăsa să dea gol, primarul Timişoarei a continuat să posteze astfel de înregistrări, mărturisind recent că are momente în care se simte copil şi nu face niciun efort pentru a-şi cenzura astfel de trăiri.

În noaptea de duminică spre luni, în plin scandal legat de sancţionarea adversarilor politici de la USR, Nicolae Robu şi-a mai permis o copilărie. A postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare în care apare filmat mâncând dude dint-un dud de pe marginea drumului. „Aflat, şi astăzi, într-un periplu prin judeţ, am zărit din maşină, pe marginea drumului, un dud încărcat, în Beba-Veche. Am oprit maşina, am coborât şi m-am apucat să mănânc apetisantele fructe direct de pe creangă, ca în copilărie! Doamne, cât de bune-au putut fi! Aşa, nespălate, groaznic de neigienice!”, scrie Robu în postarea care însoţeşte înregistrarea ce a strâns în doar câteva ore peste 11.000 de vizualizări. Întrebat dacă dudul era proprietatea cuiva şi dacă a cerut voie să măncânce, Robu a evitat subiectul, spunând doar că el e „om serios”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul