VIDEO Cum au trăit românii eclipsa totală din 1999. Emoţii mari în timp ce s-a lăsat întunericul în miezul zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 11 august 1999 a fost ziua în care a fost înregistrată ultima eclipsă totală de Soare din secolul al XX-lea. România a fost punctul de maximă vizibilitate din Europa.

Eclipsa totală din 11 august a fost aşteptată cu emoţie de locuitorii din România. Oamenii au fost pregătiţi să nu se uite cu ochii liberi la spectacolul ceresc, s-au comercializat ochelari speciali, din carton, în timp  de Banca Naţională a emis bancnote (cu valoare numinală de 2000 de lei) şi monede (cu valoare numinală de 500 de lei) speciale pentru a marca momentul istoric, Poşta Română a pus în circulaţie o marcă poştală. Din păcate, în cea mai mare parte a ţării vremea neprielnică a făcut ca momentele în care umbra Lunii a acoperit Soarele să nu se poată vedea prea bine. Observatoarele astronomice din ţară au avut de lucru în acea zi de 11 august.
 

Eclipsa totală a durat două minute şi 23 de secunde, când, la miezul zilei, s-a lăsat întunericul. 

Următoarea eclipsă totală vizibilă din România se va petrece de abia în anul 2236.

Au rămas ca amintire înregistrările posturilor de televiziune care au transformat fenimenul astronomic într-un spectacol.

Mai jos, puteţi urmări live-ul celor de la ProTV.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”