UPDATE Profesorii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole Timişoara vor fi cercetaţi în stare de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizita inopinată a procurorilor de pe lângă Tribunalul Timiş la sediul Universităţii de Ştiinţe Agricole a Banatului s-a lăsat cu reţinerea celor trei profesori vizaţi. În dulapul unuia dintre aceştia s-au descoperit mai multe documente, 1.000 de euro şi sticle de whisky.

UPDATE Cei trei, cercetaţi în stare de libertate, sub control judiciar

Procurorii care cercetează acest caz au decis ca cele trei cadre didactice să fie în continuare cercetaţi în stare de libertate sub control judiciar. Ei au primit interdicţie de a părăsi ţara şi nu vor mai putea să profeseze pe perioada cercetărilor.


Cercetările în acest caz au pornit în urmă cu ceva mai mult de două luni, iar procurorii au reuşit să adune date despre darea de mită din partea a 30 de studenţi care au încercat pe căi neortodoxe să treacă examenele. Şi aceştia urmează să fie puşi sub acuzare pentru dare de mită.

Cele trei persoane reţinute sunt şeful de lucrări Flavius Berbentea, membru în Consiliul Facultăţii Tehnologia Produselor Agroalimentare, Adrian Băneş, directorul Departamentului de Ştiinţe Exacte, nominalizat în Enciclopedia Personalităţilor din România, şi Lucian Georgescu, tot cadru didactic.

Aceştia ar fi primit în mai multe cazuri bani pentru a-i trece pe studenţi. De asemenea, ei ar fi intermediat transmiterea şi către alte cadre didactice a unor sume de bani.

„Cei trei profesori au fost audiaţi. Din birourile lor au fost ridicate înscrisuri şi 1.000 de euro”, a declarat Mihaela Pop, purtătoarea de cuvânt a Parchetului. Banii au fost găsiţi în biroul lui Băneş, unde mai era şi un dulap plin cu sticle de whisky.

Între studenţii de la USAMVBT circulă o vorbă: „Numai dacă te loveşte troleibuzul 17 nu termini Agronomia, pentru că poţi da şpagă pentru orice examen.” Cei trei profesori reprezină o mică parte din „caracatiţa” ce acţionează de ani buni, spun anchetatorii. Cercetările urmează a fi extinse şi la alte cadre. Deja procurorii au solicitat la Rectorat listele cu toţi profesorii şi studenţii care au avut examene în sesiunea din iarna acestui an.
Din cele declarate de absolvenţii Universităţii, care au trecut la rândul lor prin experienţa „stimulării” profesorilor, existau trei tipuri de şpagă. Fie se presta muncă în favoarea profesorilor sau se dădeau daruri materiale, aceasta în cazul absenţelor de la şcoală, fie pentru examene se dădeau bani.

Unul dintre cei reţinuţi a mai fost o dată acuzat de luare de mită, atunci când a fost şeful de comisie de bacalaureat în una dintre localităţile timişene aflate la graniţa cu Serbia. Cazul a fost clasat din lipse de probe, dar informaţiile colectate arătau că acesta reuşise să adune în jur de 9000 de euro pentru a se asigura un examen mai uşor. El ar fi primit mita într-un restaurant din Serbia, situat în prima localitate după graniţă, la Vârşeţ.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile