Trafic de coşmar pe drumul spre Retezat! Circulaţia se închide temporar la Caransebeş
0Aglomeraţie în trafic
Timişorenii care şi-au făcut planuri să meargă în weekend pe Retezat trebuie să ştie că în zona Caransebeşului vor întîmpina greutăţi în trafic din cauza unor lucrări.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că circulaţia pe DN 68, care face legătura între Caransebeş şi Haţeg, se va desfăşura cu dificultate la ieşirea din Caransebeş, din cauza lucrărilor care se execută la centura de ocolire a oraşului. Pe intervale de timp de 10-20 de minute circulaţia va fi blocată complet, astfel că şoferii care merg spre şi dinspre Haţeg trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Timişorenii care pleacă în Retezat, sau se întorc din zonă duminică trebuie să ştie că pot opta pentru ruta ocolitoare Haţeg- Hunedoara-Deva-Lugoj-Timişoara.