TOP Forbes 500 Miliardari: Georgică Cornu rămâne "regele asfaltului din Banat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Georgică Cornu îşi întăreşte şi în acest an titulatura de „regele asfaltului din Banat“ prin prisma unor noi contracte – cu statul român – pentru reabilitarea şoselelor din vestul ţării. Acesta se află pe locul 65 în Top 500 Forbes.

La începutul lunii iulie 2011, Georgică Cornu a primit de la Consiliul Judeţean Arad un contract în valoare de 13,4 milioane de euro pentru reabilitarea „Drumului vinului“. Cornu este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Mihai Stănişoară (PD-L), fost ministru al Apărării Naţionale, fost consilier prezidenţial şi, în prezent, senator din partea principalului partid de guvernământ. De altfel, firmele lui Cornu s-au evidenţiat în ultimii ani prin contractele generoase pe care le-a încheiat cu diferite instituţii ale statului. Astfel, cu ajutorul contractelor de la stat, grupul de firme Izometal Confort a realizat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de circa 209 milioane de euro.

Potrivit informaţiilor disponibile, omul de afaceri timişorean a contractat în primăvara acestui an un credit de 12 milioane de euro de la EximBank pentru a-şi finanţa activitatea de construcţie de drumuri, după ce în luna ianuarie acesta mai împrumutase 5 milioane de euro de la Bancpost.
Acesta a pus bazele firmei Izometal în 1994, iar în 2002 a înfiinţat societatea Confort.

Cornu în lumea sportului

Georgică Cornu a mai fost implicat în sport la echipa de handbal masculin a Politehnicii şi la CFR Timişoara în Liga a II-a. A renunţat însă în ediţia 2008-2009 la finanţarea feroviarilor în urma unui scandal, invocând totodată şi criza economică. La începutul anului a anunţat că va finanţa echipa de fotbal Millenium Giarmata, din Liga a III-a.

Anul trecut, Cornu a intrat în atenţia presei şi prin prisma intenţiei de a divorţa de soţia sa, Oana, după o căsnicie de 12 ani. În luna aprilie, magistraţii hotărâseră suspendarea procesului de divorţ, pe motiv că niciuna dintre părţi nu se prezentase la vreo şedinţă de judecată.

Georgică Cornu şi justiţia

Numele lui Georgică Cornu apare în dosarul Electrica, deşi fără vreo implicaţie penală. Mai mulţi directori de la „Electrica Banat" au fost condamnaţi la închisoare după ce, în anul 2003, au cumpărat produse electrice chinezeşti cu etichetă „Siemens", plătind peste 2.000.000 de lei. Judecătorul a reţinut că produsele nu erau nici măcar necesare, fiind cumpărate doar pentru a-l îmbogăţi pe „omul casei", Vasile Croitoru. După ce au cumpărat produsele şi nu au avut ce să facă cu ele, directorii de la Electrica au încercat să le vândă. Unul dintre cei ofertaţi a fost Lucian Caraiman, asociat al lui Georgică Cornu în grupul de firme Izometal Confort.

Regele asfaltului din Banat, Georgică Cornu, apare în dosarul Electrica

De asemenea, Cornu a fost nevoit să ofere explicaţii în legătură cu moartea a două fetiţe. Este vorba despre două verişoare, Rita şi Viorica Iakob, de 12 şi 13 ani. Fetele au murit într-un mod tragic, în această vară, în Lugoj, înecate într-o groapă săpată de una dintre firmele deţinute de omul de afaceri.

EXCLUSIV Cel mai bogat om de afaceri din Banat e cercetat pentru moartea a două fetiţe

Tot Georgică Cornu şi firma lui au fost cauza nervilor multor şoferi timişoreni care şi-au rupt maşinile în gropi. În anul 2010, firma Confort a fost dată în judecată de şoferii care şi-au stricat maşinile. Asta deoarece firma s-a ocupat de lucrările la liniile de tramvai şi ale şoselei, iar mai mulţi şoferi au dat-o în judecată pentru că muncitorii au lăsat în urmă gropi nesemnalizate. În acele gropi au ajuns cu maşinile mai mulţi şoferi. Atât ei, cât şi firmele de asigurări, au cerut ca facturile pentru reparaţia automobilelor să fie achitate de firma lui Georgică Cornu.

Regele asfaltului este dat în judecată de şoferii care şi-au rupt maşinile în grop


Aflaţi cât de mare este averea lui Georgică Cornu în noul TOP Forbes 500 Miliardari pe care îl gasiti la chioscurile de ziare!