Timişoreanul care a inventat mesele cu ecran LCD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Lungu a plecat în America cu părinții pe când avea doar trei ani. A revenit în orașul natal pentru a lansa mesele cu ecran LCD. Invenția timișoreanului va împânzi curând și mall-urile de peste Ocean.

Daniel Lungu s-a născut la Timișoara, dar a emigrat cu părinții în Statele Unite ale Americii, în anul 1982. Pe atunci avea doar trei ani. Inițial s-au mutat la New Jersey, însă după o perioadă de acomodare au ajuns să locuiască în statul Florida, la Hollywood. A terminat o facultate pe domeniul biologie, pentru că dorea să meargă înițial la medicină. Apoi s-a apucat de afaceri. “Am lucrat în imobiliare. A mers bine până a venit criza. Atunci am zis că trebuie să mă reorientez și am mers pe publicitate”, a spus Daniel Lungu.

Ideea de a pune pe picioare o afacere cu mese cu ecrane LCD i-a venit relativ simplu. “Stăteam la masă cu un prieten și ne cam plictiseam. A fost o idee foarte simplă, care s-a dezvoltat rapid și a devenit o afacere productivă. M-am gândit că de la masă are nevoie de ceva entertainment. Așa am gândit un televizor încorporat în masă”, a declarat Lungu.

Nu a vizitat niciodată România

Interesant este că Daniel Lungu nu a fost niciodată în vizită în România până în acest an. Deși părinții săi mai veneau la Timișoara, el nu a găsit timp din cauza școlii și a afacerilor. Cu toate astea, stăpânește la perfecție limba română. Afirmă că părinții au dorit mereu ca fiul lor să vorbească limba din țara natală. “Am ceva accent, dar unii nici nu își dau seama că sunt din America. Sincer, au fost câteva lucruri cu care a trebuit să mă obișnuiesc. România este foarte diferită. Cel mai greu a fost cu frigul, pentru că am venit iarna”, adaugă Lungu.

Azi în Timișoara, mâine în toată lumea

Mesele cu ecran LCD au împânzit deja foodcourtul de la mall-ul timișorean, iar în scurt timp vor ajunge și la Cluj, Iași, Suceava și București. “Am discutat deja și cu cei cinci mari deținători de mall-uri din America. Cel mai mare are 600 de mall-uri. Toți sunt interesați. Avem deja patru tipuri de mese. Una a fost lansată, iar celelate sunt deocamdată la stadiul de prototip. Am vrut ca invenția să plece de la Timișoara. Apoi mergem în America și restul țărilor din Europa”, a mai spus inventatorul.

Pe ecranele montate în mese pot fi vizionate clipuri publicitare, promouri, videoclipuri sau chiar desene animate pentru copii. Daniel Lungu  spune că cea mai ieftină masă costă 2.000 de dolari, iar pentru celelate, unde mărimea ecranului poate să difere, prețurile nu au fost încă stabilite. În scurt timp se va putea asculta și muzică de la mesele lui Lungu.




Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"