TimişoArad. Rivale în fotbal, Timişoara şi Aradul îşi unesc forţele pentru o metropolă cu un milion de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moment istoric, la Timişoara. Primarii celor mai importante oraşe din Vestul ţării au semnat un protocol prin care cele două oraşe se angajează să se dezvolte în aşa fel încât, pe termen lung Timişoara şi Aradul, să formeze o metropolă cu cel puţin un milion de locuitori. Primul proiect comun al celor două oraşe este titlul de Capitală Culturală Europeană.

„Arad şi Timişoara, privind împreună spre viitor” este titlul rezoluţiei semnate de Nicolae Robu şi Gheorghe Falcă. Primarul Nicolae Robu a declarat că proiectul este mai mult decât adăugarea unui „d” la „Timişoara”, astfel încât metropola să devină „TimişoArad”. Documentul prevede ca cele două oraşe să aibă o strategie de dezvoltare comună, astfel încât la un moment dat, pe axa Arad-Timişoara să putem vorbi de o metropolă cu un milion de locuitori. Prin documentul semnat de actualii primari ai celor două oraşe, Nicolae Robu şi Gheorghe Falcă, Timişoara şi Aradul şi-au luat următoarele angajamente:

·        Dezvoltarea metropolitană comună din punct de vedere economic, social şi teritorial, având ca ţintă atingerea unei populaţii de un milion de locuitori;

·        Profilarea pe domeniul ştiinţei şi tehnologiei, ca viitor brand al zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timişoara;

·        Creşterea calităţii vieţii locuitorilor din zona de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timişoara;

·        Creşterea mobilităţii şi conectivităţii în zona de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timişoara, în regiune şi Europa;

·        Dezvoltarea şi specializarea inteligentă, valorificând avantajele competiţionale ale Regiunii Vest, în acord cu Strategia Regională de Specializare Inteligentă.

Astfel, reprezentanţii autorităţilor locale ale celor două municipii s-au angajat să depună toate diligenţele pentru:

·        Integrarea priorităţilor zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timişoara în strategiile naţionale, regionale, judeţene şi locale;

·        Includerea şi pregătirea unui proiect pilot de Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) pentru ciclul financiar 2021-2027 destinat zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timişoara;

·        Alocarea de resurse din bugetul naţional (programe de asistenţă tehnică) pentru accelerarea implementării conceptului de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timişoara;

·        Corelarea priorităţilor de investiţii strategice ale unităţilor administrativ-teritoriale din DMCAT cu obiectivele zonei de dezvoltare metropolitană comună, în baza unui plan de acţiune integrat;

·        Elaborarea unui „Master plan pentru dezvoltarea zonei metropolitane comune Arad – Timişoara”.

Cunoscute fiind rivalitatea dintre cele două oraşe şi pasiunea primarului Timişoarei, Nicolae Robu, pentru fotbal, edilul a fost provocat să spună dacă înfiinţarea unei echipe de fotbal care să fie susţinută de cele două oraşe şi să lupte la cupele europene ar putea fi o piatră de temelie pentru viitoarea metropolă, Robu a făcut apel la raţiune. „Aţi dus lucrurile în zona iraţionalului, în zona sentimentelor şi aici este mai greu să lucrezi cu jaloane. Eu cred că trebuie să realizăm împreună obiective abordabile mai la rece şi dacă procedăm aşa, şansele de reuşite sunt mai mari. Cred că am putea face, de exemplu, împreună, o zonă de agrement de mare anvergură în acest areal Timişoara-Arad, dar lucrurile acestea nu se stabilesc într-o discuţie simplă”, a declarat primarul Nicolae Robu.

La rândul său, primarul Aradului Gheorghe Falcă a dat un exemplu de proiect în care Timişoara şi Aradul vor colabora la modul cel mai concret. „Candidatura pentru Capitală Culturală Europeană face ca împreună cu Aradul, Timişoara să aibă şanse mai mari. Acesta este un proiect în care, nu doar că vom candidat împreună, dar trebuie să facem strategiile împreună. Teatrele gândesc împreună, filarmonicile împreună, pentru cetăţenii din regiune, nu doar din cele două oraşe pentru că la Filarmonica din Timişoara sau Arad vin şi cetăţeni din Reşiţa sau din Hunedoara. Nu gândiţi micro, la unul câştigă, unul pierde. Împreună ai servicii publice de mai mare calitate şi de o importanţă mai mare pentru toţi cetăţenii”, a declarat Falcă. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”