Timişoara va ajunge o hidoşenie. Primii paşi au fost făcuţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Luptă Împotriva Mediocrităţii îşi continuă acţiunile împotriva construcţiilor care urâţesc oraşul. Aceştia au marcat cu semnul mediocrităţii trei din cele mai kitchioase obiective din Timişoara.

Primul semn a fost pus pe fântâna arteziană de pe strada Pestalozzi. “Când faci un lucru trebuie să-l proiectezi înainte. Totul pleacă de la un proiect, de la o viziune. Când din sufletul tău nu izvoreşte nimic atunci iese ceva ca şi aceată fântână. De 2000 de ani se fac construcţii. Noi trebuie să evoluăm, nu să cârpim două bucăţi de marmură. Trebuie să vedem unde au ajuns ceilalţi, ce fac spaniolii, englezii, francezii. Noi cu cine vrem să ne comparăm? Nu ştiu să fi spus vreun turist că aceea fântână e ceva frumos”, a spus Petre Gherman, iniţiatorul Fundaţiei Luptă Împotriva Mediocrităţii.



Acvariul care agresează Piaţa Operei

Cel de-al doilea semn cu "creierul varză" a apărut pe “acvariul” din Piaţa Operei. “Îmi pică zâmbetul când mă uit la el. E dureros că centrul s-a transformat într-o piaţă oribilă. Nu poţi să mutilezi piaţa în asemenea hal. E o agresiune împotriva noastră. Blochează fluxul vizual, nu are nimic de-a face cu arhitectura de acolo. Este împotriva a tot ce este frumos. E hidosul în stare pură”, a explicat Gherman. 



O lampă care nu spune nimic


Ultima ştampilă cu semnul mediocrităţii a fost pusă pe lampa gigant din Piaţa 700, făcută de Fundaţia Academică Culturală, pentru a aminti de faptul că în urmă cu 125 de ani, Timişoara devenea primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric. “Din nou dăm dovadă că avem meşteri care le rezolvă pe toate. Lampa asta este ceva ce nu are vibraţie creativă. E doar o chestier mare în care ai pus un bec. O lampă trebuie să spună ceva. De aceea nu punem în dormitor un neon. Trebuie să intergrezi construcţia în ce vrei să transmiţi. E urâtă, disproporţională, nu are nimic frumos”, a mai declarat Petre Gherman. Lampa a fost omologată de Wolrd Records Academy ca fiind cel mai mare felinar din lume.


Cei din Fundaţia Luptă Împotriva Mediocrităţi susţin că dacă se continuă în acelaşi ritm, Timişoara îşi va pierde farmecul de altădată. “Vom transforma frumosul pe care l-am moştenit în ceva urât. Timişoara va ajunge o hidoşenie. Primii paşi au fost făcuţi. În anii 80, comuniştii au construit blocurile alea urâte, a continuat acum zece ani, pentru că se lucrează cu meşteri de doi lei”, a conchis Gherman.

 Mai citiţi:

"Acvariul" din Piaţa Operei a primit spaţiu de pomană de la primărie

Acvariul” din Piaţa Operei agită din nou apele în administraţie

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile