Timişoara: Sabău şi-a criticat public elevii pentru prima oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău s-a dezlănţuit la adresa jucătorilor după meciul de la Alba Iulia, criticând atitudinea neprofesionistă a unora dintre fotbalişti. Bănăţenii au terminat la egalitate cu nou-promovata Unirea, 3-3, după ce au condus cu 2-0, fiind chiar în pericol de a pierde meciul.

Egalul pe terenul unei nou promovate, dar mai ales faptul că echipa nu a reuşit să ţină de avantajul de două goluri pe care îl avea la un moment dat, l-a făcut pe Ioan Ovidiu Sabău să-şi critice deschis jucătorii pentru prima dată de la instalarea la Timişoara.

„Au crezut că simpla lor prezenţă în teren, că dacă au tricouri noi şi frumoase, iar adversarii i-au văzut la televizor sunt lucruri suficiente pentru a câştiga partida. Nu şi-au respectat deloc adversarul, ba mai mult, au vrut să-l ia la mişto. Au vrut să pară vedete, dar nu sunt. O vedetă e un model pentru alţii, nu unul care se ţine de şmecherii”, a declarat tehnicianul echipei bănăţene, care i-a ameninţat cu sancţiuni pe jucătorii indolenţi.

Sabău este de părere că subestimarea adversarului a fost cauza problemelor echipei sale. „Aşa se întâmplă când îţi înfurii adversarul, nerespectându-l, începi să primeşti goluri. La 2-0 pentru noi, văzându-i cum evoluează le-am zis celor de lângă mine că vom pierde meciul. Şi tocmai asta era să se întâmple. A fost o greşeală generală de atitudine care era să ne coste şi mai scump. Voi analiza ce sancţiuni se impun”, a spus „Moţul”.

Transferuri obligatorii

Neluţu Sabău este de părere că echipa nu poate face faţă momentan şi în campionat şi în cupele europene. „În pauză, vom încerca să întărim lotul. Sunt jucători care nu se ridică la acest nivel şi sunt necesare transferuri. Timişoara a dezamăgit astăzi, a arătat ca o echipă care e departe de pretenţiile la locul 1 pe care le are”, a spus antrenorul.

Acesta a făcut şi o analiză succintă a evenimentelor de la Alba Iulia. „În prima repriză, Unirea nu a contat. Trebuia să le dăm trei - patru goluri, dar nu s-a întâmplat asta. Unii au avut o atitudine şmecherească. În a doua repriză am avut o atitudine de neprofesionişti. O să reacţionez destul de dur la adresa celor care m-au dezamăgit, diferenţa este prea mare între ce pot ei şi ce avem nevoie pentru a evolua pe două planuri”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul