Timişoara: Peste 1.000 de fermieri, penalizaţi după ce au cerut subvenţii europene pe nedrept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Peste 1.000 de fermieri, penalizaţi după ce au cerut subvenţii europene pe nedrept

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Timiş a descoperit 1.000 de cazuri în care fermierii au declarat suprafeţe duble pentru a primi subvenţii de la Uniunea Europeană.

În acest an aproape 23.000 de agricultori din Timiş au depus cereri valabile pentru a primi subvenţii europene. Inspectorii de la APIA au suspectat că 5.000 de fermieri au declarat suprafeţe false pentru a primi subvenţii, motiv pentru care i-a chemat la verificări. „În urma controalelor, în 1.000 de cazuri a fost nevoie de completarea formularelor de corecţie”, a spus şeful APIA Timiş, Florin Faur.

Corecţia fermierilor mincinoşi nu se face numai prin neacordarea subvenţiei pe terenul declarat în plus. „Dacă un fermier a declarat 10 hectare, iar unul l-a declarat în plus nu i se plătesc trei, adică la fiecare hectar declarat fals, pierde subvenţia pentru două hectare”, a mai spus Faur.

Fals de 400 de hectare


Un  fermier din Timiş a fost prins de inspectorii APIA cu un document falsificat prin care şi-a mărit suprafeţele cu 400 de hectare. „În acest caz a fost sesizată Direcţia Internă de Control şi Antifraudă de APIA”, a completat Faur. Un alt fermier care a vrut să încaseze bani europeni pe nedrept a fost prins declarând în urmă cu doi ani 400 de hectare în plus. Potrivit lui Faur, în cazul respectiv există şi un dosar anchetat de Direcţia Naţională Anticorupţie.