Timişoara City Marathon, sub auspiciile lui Eugeniu de Savoya. Cursa de 42.2 kilometri are startul în apropierea graniţei cu Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursele Timişoara City Marathon au denumiri inspirate de evenimentul din 1716, când trupele habsburgice au eliberat oraşul de administraţia otomană.

Asociaţia Club Sportiv Alergotura organizează a treia ediţie Timişoara City Marathon. Iubitorii de alergare sunt invitaţi să aleagă una dintre cele şase curse care au trasee în oraş şi pe malul canalului Bega. Taxa de participare este redusă până în 16 septembrie, urmând ca din 17 septembrie participanţii să achite tariful integral. 
 

În 27 octombrie,  timişorenii sunt invitaţi alergătorii să sărbătorească Timişoara prin alergare

În mod tradiţional, evenimentul de alergare pune în valoare istoria oraşului Timişoara şi evidenţiază însemnătatea intrării prinţului Eugeniu de Savoya în cetate, marcând eliberarea acesteia de sub dominaţia otomană, în 18 octombrie 1716. 

„Ne întâlnim în inima cetăţii Timişoarei, locul în care încă din trecut obişnuiam să sărbătorim oraşul şi să simţim pulsul comunităţii. Ne pregătim să organizăm starturi care, pe lângă semnificaţia sportivă, ne vor spune povestea locului nostru. Invităm timişorenii să vină la una dintre cele şase curse, ca alergători sau ca spectatori-suporteri”, a spus Adrian Ciutina, preşedintele organizaţiei Alergotura.

Cursele Timişoara City Marathon au denumiri inspirate de evenimentul din 1716.

Maratonul Cavalerii Cetăţii, cursa de 42.2 km, are startul în apropierea graniţei cu Serbia, în localitatea Otelec. Traseul va fi parcurs pe malul Begăi, până în Timişoara zona centrală, cu finiş în piaţa Libertăţii.

Semimaratonul Eugeniu de Savoya, cursa de 21.5 km, îi aşteaptă la start pe cei care obişnuiesc să alerge şi vor să treacă în categoria alergătorilor de anduranţă. Traseul este organizat în oraş şi pe malul canalului Bega.

Ştafeta Solii Cetăţii, un traseu de 10,6 km care se repetă de două ori, este o cursă pentru prieteni, familie şi colegi, care vor să participe în echipă la Timişoara City Marathon.

Crosul Poarta Forforosa, cursa de 10.6 km îi aşteaptă la start pe iubitorii de alergare pentru care mişcarea în aer liber este un obicei sănătos şi dorit.

Crosul Batalionul Banat, cursa de 5.5 km, îi cheamă la o provocare pe cei care vor să îşi depăşească limita comfortului şi să câştige încredere în propriile puteri. Este o cursă pe care o poate termina oricine, indiferent de antrenament.

Timişoara City Family Run, cursa de 2 km, este momentul de celebrare a bucuriei de a fi împreună prin alergare. Familii, prieteni, colegi de serviciu sunt aşteptaţi la o tură de alergare uşoară, în inima Timişoarei, într-un moment de sărbătoare a oraşului.
 

Din partea Asociaţiei Eugeniu de Savoya, garda va organiza o paradă a uniformelor şi va participa alături de organizator la momentele de start, care vor fi anunţate cu foc de tun.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur