Timişoara: Cine câştigă duelul dintre Velcea şi Lucescu? (SONDAJ)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima etapă a campionatului, „Poli” Timişoara va juca la Braşov, disputa fiind şi un duel între antrenori din noul val. Cei doi s-au înfruntat doar o dată, în finala Cupei României de acum doi ani, unde câştig de cauză a avut Răzvan Lucescu.

Diferenţa de vârstă dintre cei doi antrenori este de ceva mai mult de patru ani, Lucescu Jr. fiind născut în 1969, în timp ce Valentin Velcea s-a născut în 1973. Ţinând cont de această diferenţă de vârstă, carierele celor doi au fost remarcabil de similare. Amândoi au fost jucători buni pentru prima divizie autohtonă, însă fără a impresiona în mod deosebit.

În 2003, Răzvan Lucescu activa pentru prima oară ca antrenor principal la echipa pe care o va părăsi după acest meci, FC Braşov. În 2007, patru ani mai târziu, Vali Velcea a fost „principal” la Poli. Acum, tânărul tehnician timişorean este în postura în care Răzvan Lucescu s-a aflat acum patru sezoane, când a câştigat Cupa României cu Rapid şi apoi a ajuns în sferturile Cupei UEFA.

Cei doi antrenori s-au întâlnit o singură dată ca adversari, în finala Cupei României din 2007, câştigată de Rapid chiar la Timişoara, în 2007. „Finala de acum doi ani o am în memorie, nu mai trebuie s-o vizionez. A trecut mult timp de atunci, iar tot ceea ce s-a greşit atunci am încercat să corectez de-alungul timpului. Sper să nu se mai repete acele greşeli”, a spus Valentin Velcea despre disputa de acum doi ani.

Nu se teme de selecţioner

Velcea a preluat echipa din mers, cu şanse mari la câştigarea unui trofeu la finalul sezonului. Deşi jucătorii sunt obosiţi, după un an încărcat, tehnicianul este mulţumit de comportamentul elevilor săi. „Jucătorii sunt concentraţi, cunosc importanţa acestor jocuri. Mi-e destul de uşor să îi motivez şi să-i mobilizez, pentru că deosebita importanţă a acestor două meciuri nu lasă loc de comentarii”, a spus antrenorul înainte de plecarea echipei spre Braşov.

Faptul că adversarul de mâine, Răzvan Lucescu, este şi antrenorul României nu-l influenţează pe Vali Velcea. „Unii ar putea gândi că, fiind ultimul meci al sezonului, jucătorii Braşovului s-ar relaxa, mai ales că pleacă şi antrenorul. Ar fi o greşeală să gândim aşa, eu cred că se va întâmpla exact invers. Sunt convins că Răzvan Lucescu va dori să-şi facă treaba bine până la capăt, să lase o impresie plăcută la Braşov, chiar dacă şi-a început deja mandatul de selecţioner la echipa naţională”, este de părere tehnicianul bănăţean.

Chiar dacă „Poli” mai are şanse la titlu, Velcea ar putea odihni câţiva jucători în meciul cu Braşov, pentru care Alexa şi Borbely sunt oricum suspendaţi în urma cumulului de cartonaşe galbene.

„Panti” îl respectă pe Răzvan

Costel Pantilimon a fost în lotul României pentru meciul cu Lituania, însă nu a jucat niciun minut. „Răzvan Lucescu este un om deschis, care ştie ce vrea de la jucători, a adus un suflu nou la echipa naţională şi am rămas impresionat. Nu a contat că n-am fost titular. Sunt un jucător tânăr, mai am de muncit şi e foarte important că am fost acolo. Suntem conştienţi de importanţa acestui meci şi de faptul că încă mai suntem în calcule pentru titlu”, a spus portarul echipei timişorene.

Alexa, încă incert pentru Cupă

Chemat la echipa naţională săptămâna trecută, căpitanul lui „Poli” a suferit o recidivă la o accidentare mai veche, fiind acum sub tratament intensiv. „Abia mâine, sau chiar joi, vom şti dacă Dan Alexa poate juca în finală. Dacă nu va fi refăcut 100%, voi discuta cu el şi dacă va juca ne vom asuma riscul împreună”, a spus antrenorul Vali Velcea.

Credeţi că Vali Velcea poate face faţă mai experimentatului Răzvan Lucescu şi poate câştiga partida? Vă puteţi exprima opinia în sondajul alăturat şi în secţiunea de comentarii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare