Timişoara, capitala studenţilor internaţionali, în acest week-end. Studenţi de pe trei continente participă la Grow

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest sfârşit de săptămână, la Casa Tineretului, proiectul naţional Grow, realizat de Şcoala de Valori împreună cu AIESEC, aduce în Timişoara o pată de internaţionalism prin evenimentul World Wide Weekend.

Grow s-a desfăşurat în 13 oraşe din România, având ca şi scop dezvoltarea personală şi profesională a liceenilor care au terminat clasa a X-a, respectiv a XI-a, prin ateliere livrate de traineri internaţionali. Aflat la a patra ediţie în Timişoara, Grow a fost un succes care a adus împreună 50 de participanţi din peste 10 licee din mediul timişorean. 

Elevii dezorientaţi primesc o mână de ajutor de la studenţii din Timişoara. OSUT înfiinţează o şcoală de vară pentru alegerea facultăţii

Proiectul se va încheia printr-un eveniment, World Wide Weekend, care va avea loc în weekendul 6-7 august în toate oraşele în care proiectul s-a desfăşurat.

Interviul bate CV-ul, în cazul studenţilor. Limbile străine, disponibilitatea şi un plan de carieră - sunt principalele calităţi căutate de angajatori

În Timişoara, Grow va aduce miresme şi culori din 6 ţări diferite: Hong Kong, Danemarca, Portugalia, Slovacia, Polonia şi SUA prin World Wide Weekend. Acest eveniment va aduce împreună participanţii, părinţii şi prietenii acestora pentru a afla mai multe despre cultura, obiceiurile, mâncarea, dansurile tradiţionale, îmbrăcămintea şi alte lucruri specifice celor 6 ţări.

World Wide Weekend va face ziua de 6 august o zi de vară internaţională cu raze de soare din Hong Kong, Danemarca, Portugalia, Slovacia, Polonia şi SUA.