Ţeapă cu excursii de mii de euro: revoltă la sediul agenţiei de turism Colibri din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişorenii ar fi trebuit să se îmbarce în avionul de Antalya, la ora 13.00. Aceşatia au fost anunţaţi aseară prin telefon că excursia se anulează din cauza unor probleme financiare.

Cinci familii s-au adunat la sediul agenţiei Colibri după ce au fost anunţaţi că din cauza unor probleme financiare excursiile lor în Antalya au fost anulate. Oamenii sunt revoltaţi pentru că au achitat sume între 1.500 şi 3.000 de euro, iar astăzi, la ora 13.00, ar fi trebuit să fie cu bagajele în aeroport. Pentru unii dintre ei, vacanţa, acontată cu mult timp în urmă, s-a dus pe apa sâmbetei. Cu toţii se luptă să îşi recupereze cumva banii.

Am fost sunaţi aseară, cu 20 de ore înainte de plecare, că excursia a fost anulată. Am plătit pe 26 iulie 1.605 euro pentru trei persoane, în Antalya, la all-inclusive”, a declarat Marcel Hărdălău. Petrescu Lucian a rezervat sejurul de zece zile în Antalya, pentru patru persoane, achitând 3.600 de euro. „Am venit sâmbătă aici şi am făcut asigurarea medicală. Nu au spus absolut nimic. Aseară, pe la ora 20.45 au sunat pe mobil şi au spus că s-a anulat excursia. Fără nicio altă explicaţie”, a spus Petrescu.


Cei care s-au adunat astăzi la sediul agenţiei Colibri nu au găsit decât un singur angajat, care nu a putut să dea prea multe informaţie despre problema lor. „Vacanţa s-a dus. Acum încercăm să ne recuperăm banii. Avem un termen limitat de concediu”, a mai declarat Petrescu.

Au plătit pentru o excurise nouă


Alţii s-au dus de dimineaţă să depună plângere la poliţie şi la Protecţia Consumatorului. „Am aflat că banii nu au fost plătiţi la tour operator. O să o luăm pe cale legală să ne recuperăm banii. Am plătit 1.432 de euro pentru trei persoane. Norocul nostru a fost că mai avem bani şi am putut să plătim rapid printr-o altă agenţie, pentru că rezervările existau. Avionul zboară, nu a fost anulat”, a spus Onuţ Drăgulete.  



"Am vrut să alegem o agenţie cu vechime"

Nicolae Căprioru a venit cu familia şi cu bagajele direct de la Orşova. "Am ales această firmă pentru că am mai fost în trecut cu ei. Am zis să mergem cu o agenţie cu vechime. Se pare însă că au învăţat şi ei să tragă ţepe. Noi am plătiti 1.900 de euro pentru trei persoane, zece nopţi, la hotel de cinci stele, ultra all-inclusive", a declarat Căprioru.



Reprezentanţii agenţiei Colibri au transmis că vor căuta soluţii pentru a returna banii cetăţenilor. „O să alegem o variantă pentru a returna banii sau dacă doresc să aleagă un alt sejur”, a spus reprezentantul firmei Colibri.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat